Președintele Parlamentului

Declarații

Comisii

Fracțiuni

Declarații

Comisii

Fracțiuni

Președintele Parlamentului

Declarații

Comisii

Fracțiuni

Urmărește-ne și aici:

  • Începutul lunii mai a adus la 🏛Parlament oaspeți din diferite regiuni ale țării, dornici de a vizita legislativul și de a afla detalii despre activitatea instituției.

Am primit în vizită un grup de elevi de la Gimnaziul Bușăuca din raionul Rezina, iar, la invitația deputatului Sinchevici Eugeniu, au venit să vadă instituția legislativă și un grup de tineri din același raion. Elevii de la Gimnaziul „Pavel Tihon” din Rădeni, raionul Călărași au avut o discuție interactivă cu deputatul Ion Șpac, care le-a relatat despre activitatea parlamentarilor și despre cum se elaborează un proiect de lege.

Am fost bucuroși să fim vizitați și de elevii de la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Soroca, de la Gimnaziul „Pavel Buruiană” din Condrătești, Ungheni, precum și de elevii de la IP Gimnaziul " Nicolae Iorga" din comuna Burlacu, municipiul Cahul. 
 
Vizitatorii noștri au avut ocazia  să vadă sala de ședințe plenare, sala pentru conferințe de presă, Muzeul Parlamentului. Au fost impresionați de expoziția de lucrări ale elevilor și profesorilor de la Colegiul Tehnologic din Chisinau., de expoziția de enciclopedii, organizată în parteneriat cu Biblioteca Municipala „B.P. Hasdeu”, precum și de expoziția de pictură consacrată Zilei Europei, care conține tablouri ale orașelor europene, realizate de elevii din clasele cu profil de arte de la Liceul Teoretic cu profil Arte „Grigore Grigoriu” de pe lângă mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” din  satul Hagimus, raionul Căușeni.

Dacă ți-a plăcut experiența oaspeților noștri și ești interesat de o vizită la Parlament, nu ezita să te 📅programezi, accesând acest link: http://surl.li/shjgt. Te așteptăm cu drag!
  • Patru tineri, beneficiari ai programului de stagii plătite în serviciul public, și-au încheiat stagiile desfășurate în cadrul Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova. Timp de aproape șase luni, tinerii au fost inițiați în activitatea Parlamentului și au fost implicați în realizarea activităților din cadrul direcției  în care au optat să-și desfășoare stagiul.
Pentru cea de-a doua ediție a programului de stagii plătite în serviciul public, care va avea loc în perioada 1 iunie – 30 noiembrie 2024, în Secretariatul Parlamentului își vor desfășura stagiile 5 persoane.
🔎Detalii: https://urlis.net/qp6a559f
  • Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu deputați și angajați ai Secretariatului legislativului, a participat la Orășelul European, organizat de Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale. 🇲🇩🇪🇺
  • 🇲🇩🇪🇺Președinții grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți la Chișinău cu ocazia Zilei Europei, au reconfirmat sprijinul pentru parcursul european al țării noastre.
  • Președinții grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale 🇪🇺Uniunii Europene au vizitat raionul Ungheni. Acolo a fost implementat un număr record de proiecte europene, iar o parte din ele au fost vizitate de oficialii străini, care au fost însoțiți de deputații din Parlamentul 🇲🇩Republicii Moldova. 🇲🇩🇪🇺
🔎Detalii: http://surl.li/tolqq
📷Foto: http://surl.li/tolqy
  • Parlamentul 🇲🇩Republicii Moldova a participat la Orășelul European, organizat de 🇪🇺Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale. 
Vizitatorii au avut posibilitatea să afle, la cortul Parlamentului, mai multe despre progresele înregistrate în parcursul european al țării noastre, despre proiectele implementate cu sprijinul UE și despre rolul instituției parlamentare în proiectul de integrare europeană a Republicii Moldova.
🔎Detalii: https://shorturl.at/bmrGR
📷Foto: https://shorturl.at/eCDM3
  • Prietenii 🇲🇩Republicii Moldova din parlamentele statelor membre ale 🇪🇺Uniunii Europene au celebrat Ziua Europei în legislativul de la Chișinău, unde au transmis mesaje puternice de susținere pentru țara noastră. 
🇲🇩🇪🇺Parlamentul Republicii Moldova găzduiește, astăzi, vizita comună a președinților grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale UE.
🔎Detalii: http://surl.li/tnzvq
📷Foto: http://surl.li/toarc
Începutul lunii mai a adus la 🏛Parlament oaspeți din diferite regiuni ale țării, dornici de a vizita legislativul și de a afla detalii despre activitatea instituției.

Începutul lunii mai a adus la 🏛Parlament oaspeți din diferite regiuni ale țării, dornici de a vizita legislativul și de a afla detalii despre activitatea instituției. Am primit în vizită un grup de elevi de la Gimnaziul Bușăuca din raionul Rezina, iar, la invitația deputatului Sinchevici Eugeniu, au venit să vadă instituția legislativă și un grup de tineri din același raion. Elevii de la Gimnaziul „Pavel Tihon” din Rădeni, raionul Călărași au avut o discuție interactivă cu deputatul Ion Șpac, care le-a relatat despre activitatea parlamentarilor și despre cum se elaborează un proiect de lege. Am fost bucuroși să fim vizitați și de elevii de la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Soroca, de la Gimnaziul „Pavel Buruiană” din Condrătești, Ungheni, precum și de elevii de la IP Gimnaziul " Nicolae Iorga" din comuna Burlacu, municipiul Cahul. Vizitatorii noștri au avut ocazia să vadă sala de ședințe plenare, sala pentru conferințe de presă, Muzeul Parlamentului. Au fost impresionați de expoziția de lucrări ale elevilor și profesorilor de la Colegiul Tehnologic din Chisinau., de expoziția de enciclopedii, organizată în parteneriat cu Biblioteca Municipala „B.P. Hasdeu”, precum și de expoziția de pictură consacrată Zilei Europei, care conține tablouri ale orașelor europene, realizate de elevii din clasele cu profil de arte de la Liceul Teoretic cu profil Arte „Grigore Grigoriu” de pe lângă mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” din satul Hagimus, raionul Căușeni. Dacă ți-a plăcut experiența oaspeților noștri și ești interesat de o vizită la Parlament, nu ezita să te 📅programezi, accesând acest link: http://surl.li/shjgt. Te așteptăm cu drag!
24 de ore ago
View on Instagram |
1/7
Patru tineri, beneficiari ai programului de stagii plătite în serviciul public, și-au încheiat stagiile desfășurate în cadrul Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova. Timp de aproape șase luni, tinerii au fost inițiați în activitatea Parlamentului și au fost implicați în realizarea activităților din cadrul direcției  în care au optat să-și desfășoare stagiul.
Pentru cea de-a doua ediție a programului de stagii plătite în serviciul public, care va avea loc în perioada 1 iunie – 30 noiembrie 2024, în Secretariatul Parlamentului își vor desfășura stagiile 5 persoane.
🔎Detalii: https://urlis.net/qp6a559f
Patru tineri, beneficiari ai programului de stagii plătite în serviciul public, și-au încheiat stagiile desfășurate în cadrul Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova. Timp de aproape șase luni, tinerii au fost inițiați în activitatea Parlamentului și au fost implicați în realizarea activităților din cadrul direcției  în care au optat să-și desfășoare stagiul.
Pentru cea de-a doua ediție a programului de stagii plătite în serviciul public, care va avea loc în perioada 1 iunie – 30 noiembrie 2024, în Secretariatul Parlamentului își vor desfășura stagiile 5 persoane.
🔎Detalii: https://urlis.net/qp6a559f
Patru tineri, beneficiari ai programului de stagii plătite în serviciul public, și-au încheiat stagiile desfășurate în cadrul Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova. Timp de aproape șase luni, tinerii au fost inițiați în activitatea Parlamentului și au fost implicați în realizarea activităților din cadrul direcției  în care au optat să-și desfășoare stagiul.
Pentru cea de-a doua ediție a programului de stagii plătite în serviciul public, care va avea loc în perioada 1 iunie – 30 noiembrie 2024, în Secretariatul Parlamentului își vor desfășura stagiile 5 persoane.
🔎Detalii: https://urlis.net/qp6a559f
Patru tineri, beneficiari ai programului de stagii plătite în serviciul public, și-au încheiat stagiile desfășurate în cadrul Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova. Timp de aproape șase luni, tinerii au fost inițiați în activitatea Parlamentului și au fost implicați în realizarea activităților din cadrul direcției în care au optat să-și desfășoare stagiul. Pentru cea de-a doua ediție a programului de stagii plătite în serviciul public, care va avea loc în perioada 1 iunie – 30 noiembrie 2024, în Secretariatul Parlamentului își vor desfășura stagiile 5 persoane. 🔎Detalii: https://urlis.net/qp6a559f
24 de ore ago
View on Instagram |
2/7
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu deputați și angajați ai Secretariatului legislativului, a participat la Orășelul European, organizat de Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale. 🇲🇩🇪🇺
3 zile ago
View on Instagram |
3/7
🇲🇩🇪🇺Președinții grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți la Chișinău cu ocazia Zilei Europei, au reconfirmat sprijinul pentru parcursul european al țării noastre.
3 zile ago
View on Instagram |
4/7
Președinții grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale 🇪🇺Uniunii Europene au vizitat raionul Ungheni. Acolo a fost implementat un număr record de proiecte europene, iar o parte din ele au fost vizitate de oficialii străini, care au fost însoțiți de deputații din Parlamentul 🇲🇩Republicii Moldova. 🇲🇩🇪🇺

Președinții grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale 🇪🇺Uniunii Europene au vizitat raionul Ungheni. Acolo a fost implementat un număr record de proiecte europene, iar o parte din ele au fost vizitate de oficialii străini, care au fost însoțiți de deputații din Parlamentul 🇲🇩Republicii Moldova. 🇲🇩🇪🇺 🔎Detalii: http://surl.li/tolqq 📷Foto: http://surl.li/tolqy
3 zile ago
View on Instagram |
5/7
Parlamentul 🇲🇩Republicii Moldova a participat la Orășelul European, organizat de 🇪🇺Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale. 

Parlamentul 🇲🇩Republicii Moldova a participat la Orășelul European, organizat de 🇪🇺Ziua Europei în Piața Marii Adunări Naționale. Vizitatorii au avut posibilitatea să afle, la cortul Parlamentului, mai multe despre progresele înregistrate în parcursul european al țării noastre, despre proiectele implementate cu sprijinul UE și despre rolul instituției parlamentare în proiectul de integrare europeană a Republicii Moldova. 🔎Detalii: https://shorturl.at/bmrGR 📷Foto: https://shorturl.at/eCDM3
4 zile ago
View on Instagram |
6/7
Prietenii 🇲🇩Republicii Moldova din parlamentele statelor membre ale 🇪🇺Uniunii Europene au celebrat Ziua Europei în legislativul de la Chișinău, unde au transmis mesaje puternice de susținere pentru țara noastră. 

Prietenii 🇲🇩Republicii Moldova din parlamentele statelor membre ale 🇪🇺Uniunii Europene au celebrat Ziua Europei în legislativul de la Chișinău, unde au transmis mesaje puternice de susținere pentru țara noastră. 🇲🇩🇪🇺Parlamentul Republicii Moldova găzduiește, astăzi, vizita comună a președinților grupurilor de prietenie din parlamentele statelor membre ale UE. 🔎Detalii: http://surl.li/tnzvq 📷Foto: http://surl.li/toarc
4 zile ago
View on Instagram |
7/7

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...