Parlamentul a încuviințat crearea Biroului de investigare a accidentelor și incidentelor în transporturi

Chișinău, 9 decembrie 2021 – În Republica Moldova va fi creat Biroul de investigare a accidentelor și incidentelor în transporturi. Deputații au aprobat PROIECTUL de Lege cu privire la investigarea accidentelor și incidentelor în transporturi, elaborat de Guvern, în cea de-a doua lectură. Obiectul legii constă în investigația evenimentelor din transportul aerian, feroviar și naval, fără a stabili vinovăția sau răspunderea făptuitorului. Conform proiectului, Biroul de investigare a accidentelor și incidentelor în

Participanții la cel de-al doilea război mondial ar putea beneficia de majorarea alocației lunare de stat

Chișinău, 08 decembrie 2021 – Alocația lunară de stat pentru participanții la cel de-al doilea război mondial ar putea fi majorată. Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat, în ședința de astăzi, raportul pentru prima lectură la PROIECTUL de modificare a legii cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație. Documentul prevede majorarea cuantumului alocației lunare de stat, de la 950 lei la 1250 lei, pentru participanții la cel de-al doilea război mondial în rândul

Membrii Comisiei protecție socială, sănătate și familie au semnat angajamentul privind combaterea tuberculozei

Chișinău, 08 decembrie 2021 – Reprezentanții Comisiei protecție socială, sănătate și familie, în calitate de membri ai Platformei Globale de Combatere a Tuberculozei (Global TB Caucus), au semnat, astăzi, un angajamentul privind asigurarea sprijinului politic programelor și acțiunilor de combatere a tuberculozei. Prin semnarea acestui document, demnitarii și-au asumat angajamentul de a-și consolida eforturile în lupta împotriva tuberculozei. În acest context, Dan Perciun, președintele Comisiei protecție

Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi, 9 decembrie

Chișinău, 8 decembrie 2021 – Parlamentul se va întruni în ședință plenară, joi, 9 decembrie. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, ordinea de zi a acesteia. Deputații vor examina mai multe proiecte de lege în lectura a doua: proiectul de lege cu privire la investigarea incidentelor și accidentelor în transporturi; două proiecte de ratificare a unor acorduri de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova și BERD; proiectul de modificare a Codului navigației maritime

Situația persoanelor în etate din nordul țării, discutată cu un grup de deputate

Chișinău, 8 decembrie 2021 – Subiectul riscului de marginalizare a persoanelor în etate a fost discutat, astăzi, de deputați și peste 100 de persoane din localitățile din nordul țării. Evenimentul, organizat online de Oficiul teritorial de informare al Parlamentului (OTIP) Edineț a întrunit persoane în etate, reprezentanți ai autorităților publice locale de nivelul I și II, asistenți sociali și membri ai asociațiilor obștești din regiunea de nord a republicii. La discuție au participat deputate din Comisia drepturile

Continuă concursul pentru selectarea candidatului la funcția de membru al CSP din partea Parlamentului

Chișinău, 8 decembrie 2021 - Continuă concursul pentru selectarea candidatului la funcția membru al Consiliului Superior al Procurorilor din partea Parlamentului, anunțat la data de 3 decembrie curent. În conformitate cu decizia Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, concursul se va desfășura în două etape: depunerea și admisibilitatea dosarelor; interviul. În perioada 3-13 decembrie (inclusiv) candidații pot depune personal, prin poștă sau prin e-mail dosarul de participare la concurs. Dosarul va

Mai multe raioane din țară ar putea beneficia de proiectul ”Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”

Chișinău, 8 decembrie 2021 – Republica Moldova urmează să inițieze negocieri cu Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea contractării unui împrumut de stat extern în valoare de cca 43,1 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și sanitație în raioanele din țara noastră. Comisia politică externă și integrare europeană, cu votul majorității membrilor a avizat pozitiv inițierea negocierilor asupra proiectul Acordului de finanțare dintre Moldova și Asociația Internațională de Dezvoltare în

Sondajul privind activitatea Curții de Conturi, prezentat membrilor Comisiei de control al finanțelor publice

Chișinău, 08 decembrie 2021 – Președintele Comisiei parlamentare de control al finanțelor publice, Tatiana Cunețchi, și secretarul comisiei Oleg Canațui au participat la prezentarea rezultatelor sondajului privind evaluarea instituțională alternativă a Curții de Conturi a Republicii Moldova, realizat de Transparency International – Moldova cu suportul Ambasadei SUA la Chişinău. Evenimentul a avut loc în format online, cu participarea Președintelui Curții de Conturi, Marian Lupu, directorului executiv Transparency

Moldova și Comisia Europeană vor semna un acord de finanțare pentru gestionarea crizei energetice în țara noastră

Chișinău, 8 decembrie 2021 – Comisia Europeană ar urma să ofere Republicii Moldova un grant de 60 de milioane de euro pentru gestionarea crizei din sectorul energetic. Astăzi, Comisia politică externă și integrare europeană a avizat pozitiv inițierea negocierilor și semnarea Acordului de finanțare dintre Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană privind ”Contractul de consolidare a statului și rezilienței pentru Republica Moldova”. Mijloacele vor fi oferite sub formă de asistență

Comisia de control al finanțelor publice a cerut îmbunătățirea procedurilor de realizare a proiectului ”Reforma învățământului în Moldova”

Chișinău, 8 decembrie 2021 – Comisia de control al finanțelor publice a examinat, astăzi, rezultatele auditului Curții de Conturi asupra rapoartelor financiare ale proiectului ”Reforma învățământului în Moldova” încheiate la 31 decembrie 2020. Deși în urma misiunii de audit a fost emisă o opinie fără rezerve, în raport se constată unele încălcări. Printre acestea sunt cheltuielile neconforme privind retribuirea unor angajați în cadrul proiectului și incertitudinile privind mărimea retribuției achitate consultanților

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...