Participanții la cel de-al doilea război mondial ar putea beneficia de majorarea alocației lunare de stat

Chișinău, 08 decembrie 2021 – Alocația lunară de stat pentru participanții la cel de-al doilea război mondial ar putea fi majorată.

Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat, în ședința de astăzi, raportul pentru prima lectură la PROIECTUL de modificare a legii cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație.

Documentul prevede majorarea cuantumului alocației lunare de stat, de la 950 lei la 1250 lei, pentru participanții la cel de-al doilea război mondial în rândul militarilor care și-au satisfăcut serviciul militar în componența armatei de operații, detașamentelor și formațiunilor de partizani, foștilor deținuți în lagărele de concentrare fasciste, văduvelor Eroilor Uniunii Sovietice, persoanelor care au lucrat ca angajaţi civili în armata de operaţii în anii celui de-al doilea război mondial, etc.

În contextul noilor reglementări, va fi necesară alocarea suplimentară a mijloacelor financiare în valoare de 793800,00 lei. De alocația majorată vor putea beneficia 189 de persoane.

Proiectul de lege urmează a fi adoptat de Legislativ,  în prima lectură.

08.12.2021 - Ședința Comisiei protecție socială, sănătate și familie

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More