Vitalie Jacot: adoptarea legii cu privire la condominiu va aduce beneficii proprietarilor de locuințe, în special persoanelor vulnerabile
Chișinău, 6 aprilie 2022 – Proiectul de lege cu privire la condominiu a fost susținut, conceptual, de Comisia economie, buget și finanțe.
PROIECTUL a fost elaborat de un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate” și are ca scop îmbunătățirea cadrului normativ care reglementează relațiile de condominiu.
Unul din autorii proiectului, membrul Comisiei administrație publică, Vitalie Jacot, a menționat că, pe parcursul a zeci de ani, au existat numeroase goluri și colizii în legislația!-->!-->!-->!-->!-->…
Pentru consolidarea securității aprovizionării țării cu gaze naturale legislația în domeniu va fi modificată
Chișinău, 6 aprilie 2022 - Legea cu privire la gazele naturale va fi modificată, în vederea consolidării securității în aprovizionarea țării cu gaze naturale. Comisia economie, buget și finanțe a aprobat, astăzi, raportul la proiectul de lege respectiv, acesta urmând să fie prezentat pentru examinare în plenul Parlamentului.
PROIECTUL a fost elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Acesta asigură transpunerea în legislația națională a regulamentelor UE cu privire la integritatea și transparența!-->!-->!-->…
Delegația Comisiei Comune pentru Afaceri UE din Irlanda, aflată în vizită la Chișinău, a discutat cu mai mulți deputați din Parlamentul…
Chișinău, 5 aprilie 2022 - Delegația Comisiei Comune pentru Afaceri UE a Parlamentului Irlandei, în frunte cu președintele Comisiei Joe McHugh, aflată într-o vizită de lucru la Chișinău, s-a întâlnit, astăzi cu un grup de deputați ai Parlamentului Republicii Moldova.
Din partea Legislativului au participat deputații Ion Groza, vicepreședintele Comisiei politică externă și integrare europeană; Ion Şpac, membrul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, președintele Grupului de prietenie Republica Moldova –!-->!-->!-->…
Cea de-a 11 Reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană va avea loc pe 6-7 aprilie, la Strasbourg
Chișinău, 5 aprilie 2022 - Cea de-a 11 Reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană va avea loc în zilele de 6-7 aprilie curent, la Strasbourg.
Din Delegația Parlamentului Republicii Moldova vor face parte copreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere RM–UE, vicespeakerul Mihail Popșoi; vicepreședinții Comitetului Doina Gherman, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, și Vasile Bolea, vicepreședintele Comisiei juridice, numiri și imunități; membrii!-->!-->!-->…
95 echipe de elevi s-au înregistrat la prima rundă a jocului intelectual ”Cunoaște-ți Parlamentul”, ediția a V-a
Chișinău, 05 aprilie 2022 – 95 echipe de elevi din peste 70 de instituții de învățământ din întreaga țară s-au înregistrat la etapa de preselecție a celei de-a V-a ediții a jocului intelectual ”Cunoaște-ți Parlamentul”.
Preselecția regională, va avea loc vineri, 8 aprilie 2022. Concursul se va desfășura în format online și va presupune varianta clasică a jocului ”Ce? Unde? Când?”, cu o durată de aproximativ 1,5 ore. Tinerii, întruniți în echipe a câte 6 jucători, vor răspunde la 32 de întrebări în cadrul a patru runde!-->!-->!-->…
Promovarea patrimoniului cultural comun în Europa de Sud-Est a fost discutată la o reuniune cu participarea deputatului Dorian Istratii
Chișinău, 5 aprilie 2022 – Membrul Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dorian Istratii, membru al Delegației la Adunarea Parlamentară a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (AP SEECP), a participat la reuniunea Comisiei dezvoltare socială, educație, cercetare și știință a AP SEECP.
Reuniunea a avut loc în format online, fiind moderată de la Sofia de către Denitsa Sacheva, membră a Adunării Naționale a Republicii Bulgaria, președinta Comisiei.
Plamen Nikolov, membru al delegației bulgare la AP!-->!-->!-->!-->!-->…
Secretariatul Parlamentului își modifică structura organizațională
Chișinău, 4 aprilie 2022 – Secretariatul Parlamentului își optimizează numărul de unități de personal, reduce numărul funcțiilor de conducere și ajustează statutul subdiviziunilor distincte. Biroul permanent al Parlamentului a aprobat, recent, noua structură și efectivul-limită ale Secretariatului Parlamentului.
Întru realizarea obiectivelor propuse, este optimizat numărul funcțiilor/posturilor din cadrul instituției, cu redistribuirea sarcinilor și responsabilităților. Astfel, efectivul de personal al Secretariatului!-->!-->!-->…
Parlamentul a numit membrii Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de…
Chișinău, 4 aprilie 2022 – Parlamentul Republicii Moldova a numit cei șase membri ai Comisiei independente de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor.
Aceștia sunt Nadejda Hriptievschi, Tatiana Răducanu, Vitalie Miron – desemnați la propunera fracțiunilor parlamentare și Victoria Henley, Nona Tsotoria, Herman Von Hebel - desemnați la propunerea partenerilor de dezvoltare.
Hotărârile de numire a acestora în calitate de membri ai!-->!-->!-->!-->!-->…
Coregrafii Iurii Gorșcov, Avram Chiosea și Constantin Ghermec au fost comemorați în plenul Legislativului
Chișinău, 4 aprilie 2022 – Deputații i-au comemorat, astăzi, printr-un minut de reculegere păstrat în plenul Parlamentului, pe coregrafii Iurii Gorșcov, Avram Chiosea și Constantin Ghermec, care au decedat săptămâna trecută.
Coregraful și pedagogul Iurii Gorșcov a fost primul director al Colegiului Național de Coregrafie, Maestru în Artă, Artist Emerit, deținător al Ordinului ”Gloria Muncii” și al ”Ordinul Republicii”, laureat al Premiului Național.
Avram Chiosea a fost conducătorul artistic al Ansamblului!-->!-->!-->!-->!-->…
Deputații au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor războiului din Ucraina, iar drapelele de pe clădirea Parlamentului sunt…
Chișinău, 4 aprilie 2022 – Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova a început astăzi cu un minut de reculegere ținut de deputați în memoria tuturor oamenilor care și-au pierdut viața în războiul din Ucraina.
”Republica Moldova condamnă masacrul asupra civililor. Iar cei responsabili trebuie trași la răspundere. Transmitem sincere condoleanțe familiilor victimelor și poporului ucrainean”, a declarat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
În primele ore ale dimineții, Drapelele de Stat de la!-->!-->!-->!-->!-->…