Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a început vizita oficială în Republica Cehă cu întrevederi dedicate cooperării și dezvoltării locale

Chișinău, 23 iunie 2026 – Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și-a început vizita oficială în Republica Cehă în orașul Telč, unde a fost întâmpinat de președintele Senatului ceh, Miloš Vystrčil. Localitatea are o semnificație aparte pentru oficialul ceh, aici începându-și cariera politică în funcția de primar.

Împreună cu primarul orașului Telč, Vladimír Brtník, cei doi oficiali au discutat despre modernizarea localităților și reformele implementate, inclusiv cele din domeniul administrației publice locale.

22-23.06.2026 Vizita oficială a Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, în Republica Cehă

În prima zi a vizitei, Igor Grosu s-a deplasat și în orașul Tábor, unde a fost întâlnit de primarul Štěpán Pavlík. Președintele Parlamentului a vizitat atelierul artistului plastic moldovean Teodor Buzu, personalitate recunoscută pe plan internațional și laureat al numeroaselor distincții, inclusiv al titlului „Maestru în Artă”, conferit de Președintele Republicii Moldova. Teodor Buzu este membru al Asociației Artiștilor Plastici din Bohemia de Sud și al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova.

22-23.06.2026 Vizita oficială a Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, în Republica Cehă

La finalul zilei, Igor Grosu a participat la prezentarea filmului „Repere din Moldova”, realizat de regizorul ceh Petr Voldán. Cu această ocazie, i-a înmânat o diplomă de recunoștință din partea Parlamentului Republicii Moldova. Filmul este alcătuit din 13 episoade și este difuzat și de televiziunea publică din Cehia.

22-23.06.2026 Vizita oficială a Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, în Republica Cehă

Tot în prima zi a vizitei, șeful legislativului a avut o întrevedere cu președinta Grupului interparlamentar de prietenie, Irena Ferčíková Konečná. În cadrul discuțiilor, Igor Grosu a subliniat că Republica Moldova se află deja în proces de negociere pentru primul cluster de aderare la Uniunea Europeană și a exprimat aprecierea pentru sprijinul oferit de Cehia, mizând în continuare pe susținere în vederea deschiderii celorlalte grupuri de capitole.

DSCF1326

Programul celei de-a doua zile a vizitei include mai multe întrevederi cu oficiali cehi.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...