Raport de audit: gestionarea patrimoniului public și a resurselor financiare de către AGEPI s-a efectuat în corespundere cu cadrul legal
Chișinău, 09 martie 2021 – Comisia de control al finanțelor publice a audiat, în cadrul ședinței de astăzi, raportul auditului conformității gestionării patrimoniului public și a resurselor financiare publice de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în perioada anilor 2017-2019.
Misiunea de audit a relevat faptul că, deși au fost identificate unele deficiențe ale procesului bugetar, unele derogări și neconformități aferente administrării patrimoniului, precum și remarcate unele riscuri,!-->!-->!-->…
Activitatea specială de investigații, în atenția membrilor Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică
Chișinău, 9 martie 2021 - Activitatea specială de investigații desfășurată pe parcursul anului 2020, precum și obiectivele stabilite pentru anul curent au constituit subiectele principale discutate, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică.
În debutul ședinței, președintele comisiei, Serghei Sîrbu a menționat că obiectivul principal al audierilor este de a contribui prin intermediul pârghiilor de control parlamentar, aflate în competența Comisiei, la respectarea drepturilor și!-->!-->!-->…
Comisia de control al finanțelor publice a audiat raportul auditului asupra situațiilor financiare ale Universității Agrare de Stat
Chișinău, 09 martie 2021 - Comisia de control al finanțelor publice a audiat raportul auditului asupra situațiilor financiare ale Universității Agrare de Stat din Moldova (UASM).
În raport se arată că situațiile financiare ale UASM, încheiate la 31 decembrie 2019, cu excepția unor aspecte, oferă o imagine corectă și fidelă în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil.
Totodată, misiunea a constatat unele nereguli, precum supraevaluarea creanțelor, subevaluarea mijloacelor fixe, a datoriilor și a!-->!-->!-->!-->!-->…
O nouă rundă de consultări și discuții ale deputatelor din Parlamentul Republicii Moldova și alesele locale din raioanele țării
Chișinău, 9 martie 2021 – Astăzi, a avut loc cea de-a doua sesiune de consultări online, cu participarea deputatelor din Legislativul Republicii Moldova, a aleselor locale, specialiștilor din domeniul educației din 11 raioane din nordul țării.
Participantele au discutat despre impactul pandemiei asupra educației, problemele stringente cu care se confruntă sistemul educațional, dar și identificarea soluțiilor pentru depășirea crizei din sistem. Totodată, a fost abordată problema copiilor cu nevoi speciale, precum și!-->!-->!-->…
Impactul COVID-19 asupra implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, discutat în cadrul unui webinar organizat de UIP și Comisia…
Chișinău, 09 martie 2021 – Uniunea Interparlamentară (UIP) și Comisia Economică pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) organizează astăzi webinarul „Impactul COVID-19 asupra implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) în regiunea CEE-ONU: Care este rolul parlamentelor?”.
Parlamentul Republicii Moldova este reprezentat la activitate de Victor Bologan, șeful delegației Legislativului la UIP, Vladimir Odnostalco, vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie și Viorica!-->!-->!-->…
Președintele Parlamentului a discutat cu Șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău
Chișinău, 05 martie 2021 – Zinaida Greceanîi, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, a avut, astăzi, o întrevedere cu William Massolin, Șef al Oficiului Consiliului Europei în țara noastră. La întrevedere au participat președintele Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități, Vasile Bolea și ministrul interimar al Justiției Fadei Nagacevschi.
În cadrul întrevederii au fost discutați pașii care urmează a fi întreprinși pentru adoptarea și punerea în aplicare a Strategiei privind asigurarea independenței și!-->!-->!-->…
O nouă prelungire a termenului de privatizare a locuințelor
Chișinău, 04 martie 2021 – Persoanele care locuiesc în locuințe pasibile de privatizare conform Legii privatizării fondului de locuințe vor obține dreptul de a le privatiza până la 31 mai 2024, având obligația de a înregistra dreptul de proprietate în modul stabilit prin Legea cadastrului bunurilor imobile.
Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat de Parlament în prima lectură.
Proiectul a fost elaborat la solicitarea mai multor cetățeni care au dreptul la privatizarea locuințelor, însă, din diferite!-->!-->!-->!-->!-->…
Un proiect care reglementează privatizarea încăperilor nelocuibile a fost votat în prima lectură
Chișinău, 04 martie 2021 – Deputații au aprobat, în ședința plenară de astăzi, PROIECTUL de modificare a Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, în prima lectură.
Acesta reglementează, inclusiv, privatizarea încăperilor nelocuibile proprietate publică date în locațiune.
Potrivit proiectului, obiectivele respective se privatizează în modul stabilit de Guvern.
Prețul inițial de privatizare a încăperilor nelocuibile se determină în funcție de valoarea lor de piață, definită în raportul de!-->!-->!-->!-->!-->!-->!-->…
Comisiilor pentru elaborarea Strategiei de securitate farmaceutică, Codului Sănătății și a Strategiei de dezvoltare a sectorului sănătății…
Chișinău, 04 martie 2021 – Activitatea Comisiei speciale pentru elaborarea proiectului Strategiei naționale de securitate farmaceutică 2020-2030 și Comisiei speciale pentru elaborarea proiectului Codului sănătății al Republicii Moldova și a Strategiei de dezvoltare a sectorului sănătății din Republica Moldova pe perioada 2020-2030 a fost extinsă.
Parlamentul a aprobat, astăzi, Hotărârea privind extinderea termenului de activitate a acestora până pe 31 noiembrie 2021.
Comisia specială pentru elaborarea proiectului!-->!-->!-->!-->!-->…
Comisia pentru investigarea circumstanțelor atacului de tip raider asupra băncilor și companiilor de asigurări a raportat în plenulul…
Chișinău, 04 martie 2021 - Raportul Comisiei de anchetă pentru investigarea tuturor circumstanțelor preluării forțate (atac de tip raider) a acțiunilor băncilor comerciale, companiilor de asigurări/reasigurări din Republica Moldova, exercitată în perioada anilor 2010—2012, a fost prezentat, astăzi, în plenul Parlamentului.
Comisia de anchetă a fost creată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pe 20 iulie 2020. Din comisie au făcut parte Adrian Lebedinschi, Alexandr Oleinic, Ludmila!-->!-->!-->…