Categorie de navigare
Comisii
Consultări publice, organizate de Comisia juridică, numiri și imunități
Consultări publice organizate de Comisia juridică, numiri și imunități
Comisia parlamentară de profil a respins Moțiunea simplă asupra politicilor guvernamentale în domeniul sănătății
Chișinău, 08 iulie 2020 – Comisia protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului a respins Moțiunea simplă asupra politicilor (acțiunilor și inacțiunilor) guvernamentale în domeniul sănătății publice, înaintată de Grupul PRO MOLDOVA.
Din cei nouă deputați prezenți la ședința Comisiei cinci au votat împotriva moțiunii.
Conform procedurii legislative, moțiunea simplă este examinată în Comisia de profil care prezintă plenului Parlamentului avizul asupra acesteia. Pentru susținerea moțiunii simple sunt necesare!-->!-->!-->!-->!-->…
Măsuri sociale pentru personalul implicat în combaterea pandemiilor, susținute de Comisia protecție socială, sănătate și familie
Chișinău, 08 iulie 2020 - Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat, în ședința de astăzi, un proiect de lege pentru modificarea unor acte legislative care se referă la măsurile sociale în susținerea angajaților din instituțiile supuse riscurilor sporite pentru sănătate în timpul combaterii pandemiilor și epidemiilor.
Noul proiect are ca obiectiv armonizarea legislației actuale și introducerea mai multor măsuri sociale pentru susținerea angajaților din instituțiile implicate în combaterea pandemiilor!-->!-->!-->…
Un proiect de lege care prevede modificarea a peste 30 de articole din Codul Muncii a fost propus spre dezbateri în plen
Chișinău, 08 iulie 2020 – Deputații vor dezbate în plenul Parlamentului modificările la peste 30 de articole din Codul Muncii. Raportul la proiectul respectiv de lege a fost aprobat, astăzi, de Comisia protecție socială, sănătate și familie.
Modificările propuse se referă, în special, la asigurarea posibilității de aplicare a programelor flexibile de muncă și de a compensa orele de muncă suplimentară cu ore libere remunerate, fapt care să fie prevăzut în contractele colective de muncă la nivel de unitate sau în!-->!-->!-->…
Familiile militarilor, care și-au pierdut întreținătorul, vor primi pensii mai mari
Chișinău, 08 iulie 2020 - Familiile militarilor, care și-au pierdut întreținătorul, vor primi pensii mai mari. Deputații din Comisia protecție socială, sănătate și familie au aprobat, în ședința de astăzi, raportul la proiectul de lege pentru modificarea Legii asigurării cu pensii a militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri, pentru prima lectură.
Astfel, pentru familiile militarilor, ale funcționarilor publici cu!-->!-->!-->…
Guvernul va institui un organ responsabil de implementarea politicii statului în domeniul voluntariatului
Chișinău, 08 iulie 2020 – Guvernul va avea competența de creare a organului responsabil de implementarea politicii statului în domeniul voluntariatului.
Această prevedere se conține în proiectul de lege pentru modificarea articolului 9 din Legea voluntariatului. Întruniți, astăzi, în ședință, membrii Comisiei protecție socială, sănătate și familie au aprobat raportul la proiectul respectiv.
Proiectul mai prevede că modalitatea de organizare și funcționare a acestui organ va fi stabilită printr-o Hotărâre de!-->!-->!-->!-->!-->…
În condițiile stării de urgență, salariații instituțiilor medico-sanitare vor putea fi rechemați din concediu sau detașați fără acordul…
Chișinău, 08 iulie 2020 - Codul Muncii va fi completat cu o normă nouă care va permite angajatorilor instituțiilor medico-sanitare, în perioada situațiilor excepționale legate de declararea stării de urgență, de asediu și de război sau declararea stării de urgență în sănătate publică, să dispună detașarea salariaților fără acordul scris al acestora.
Aceeași posibilitate este prevăzută și în cazul rechemării salariaților din concediul de odihnă anual.
Prevederile respective vor viza și alte categorii de salariați!-->!-->!-->!-->!-->…
Eficientizarea activității Poliției, discutată de comisiile parlamentare
Chișinău, 08 iulie 2020 – Comisia protecție socială, sănătate și familie, Comisia pentru politică externă și integrare europeană, Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media au avizat, în cadrul ședințelor de astăzi, propuneri de modificări la unele acte normative ce reglementează activitatea Poliției. Este vorba despre înființarea Inspectoratului Național de Securitate, subdiviziune formată în rezultatul fuzionării Inspectoratului Național de Patrulare și Direcției generale securitate publică.
!-->!-->!-->…
Comisia politică externă și integrare europeană a avizat candidatura Tatianei Molcean în calitate de ambasador în Confederația Elvețiană
Chișinău, 08 iulie 2020 – Comisia politică externă și integrare europeană a examinat și a avizat pozitiv, în ședința de astăzi, candidatura Tatianei Molcean pentru funcția de Ambasador al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană și concomitent reprezentant permanent al țării noastre pe lângă oficiul ONU de la Geneva.
Tatiana Molcean a absolvit Facultatea de drept a Universității de Stat din Moldova și programul de diplomație multilaterală din cadrul Universității de Studii Superioare de la Geneva. În perioada!-->!-->!-->…
Termenul de implementare a proiectului de reabilitare a drumurilor finanțat de Banca Europeană de Investiții va fi extins
Chișinău, 08 iulie 2020 – Termenul de implementare a proiectului de reabilitare a drumurilor realizat cu suportul financiar al Băncii Europene de Investiții (BEI) va fi extins.
Comisia politică externă și integrare europeană, în cadrul ședinței de astăzi, a dat aviz consultativ proiectului unei Hotărâri a Guvernului cu privire la inițierea negocierilor și aprobarea semnării Amendamentului nr.3 la Contractul de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții pentru realizarea proiectului de!-->!-->!-->…