Categorie de navigare

Comisii

Petiționarii vor fi scutiți de achitarea taxei de stat

Chișinău, 14 decembrie 2020 – Toate persoanele care reclamă acțiuni legate de încălcarea dreptului la petiționare vor fi scutiți de achitarea taxei de stat în cazul în care se adresează în instanța de judecată. Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de modificare a Legii taxei de stat. Odată cu intrarea în vigoare a Codului administrativ, la 1 aprilie 2019, sunt scutiți de plata taxei de stat doar petiționarii care consideră că le-au fost lezate drepturile de

Deputații vor depune jurământul în fața plenului Parlamentului

Chișinău, 14 decembrie 2020 – Deputații vor depune jurământul în fața plenului Parlamentului. Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de modificare a Regulamentului Parlamentului. Potrivit proiectului, jurământul va fi depus după validarea mandatului de deputat de către Curtea Constituțională. Textul jurământului este prevăzut în Constituția Republicii Moldova. ”Proiectul de lege propus vine să armonizeze cadrul normativ în domeniu și să asigure uniformitatea

Ziua Europei ar urma să fie sărbătorită în Republica Moldova pe 8 mai

Chișinău, 14 decembrie 2020 – Ziua Europei ar urma să fie marcată în Republica Moldova pe 8 mai și să fie zi lucrătoare. Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului aprobarea unor proiecte de modificare a Hotărârii Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și la zilele de odihnă în Republica Moldova, precum și a Codului muncii. În prezent, Ziua Europei este sărbătorită în Republica Moldova pe data de 9 mai și este zi de sărbătoare nelucrătoare. În aceeași zi este

Apel de consultare a proiectului de lege privind exercitarea profesiei de psiholog

Astăzi, în secretariatul Parlamentului Republicii Moldova a fost înregistrat proiectul de lege privind exercitarea profesiei de psiholog. Un proiect de lege la care s-a muncit mult, un proiect de lege care este așteptat de profesioniștii ce practică psihologia. Vreau sa aduc mulțumiri tuturor persoanelor implicate în elaborarea și definitivarea inițiativei legislative pentru perseverență, profesionalism și dăruire. Totodată, împreună cu colegii deputați, membri ai Comisiei protecție socială, sănătate și familie,

Inițiativă legislativă: reduceri pentru unele categorii de populație la plățile pentru serviciile notariale

Chișinău, 10 decembrie 2020 – Pensionarii și persoanele cu dizabilități vor fi scutiți de plata taxei de stat pentru autentificarea testamentelor și eliberarea certificatului de moștenitor. Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de modificare a Legii taxei de stat și a Legiicu privire la metodologia calculării plăţii pentru servicii notariale. Proiectul mai prevede reduceri pentru unele categorii de populație la plățile pentru serviciile notariale. La eliberarea

Parlamentul urmează să modifice cadrul legal referitor la controlul averii și intereselor personale

Chișinău, 10 decembrie 2020 – Procesul de control al averii și al intereselor personale va putea fi efectuat în decursul a un an după încetarea sau expirarea mandatului, a funcției publice ori de demnitate publică. Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de modificare a Legii cu privire la Autoritatea Națională de Integritate. În prezent, termenul prevăzut de legislație este de 3 ani de la expirarea sau încetarea mandatului. Potrivit proiectului, persoana care a

Președinta Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Doina Gherman participă la conferința științifică „Drepturile omului într-un…

Președinta Comisiei drepturile omului și relații interetnice, dna Doina Gherman, aliniindu-se la Campania „Stand Up for Human Rights - Recover Better" („Apară drepturile omului – pentru o recuperare mai bună) participă la conferința științifică cu genericul „DREPTURILE OMULUI ÎNTR-UN SECOL DIGITALIZAT”. Evenimentul este organizat de Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău și are loc în contextul celebrării celei de a 72-a aniversare de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, care este marcată la nivel

Ședințele Adunării Generale a Notarilor vor putea avea loc online

Chișinău, 10 decembrie 2020 – Ședințele Adunării Generale a Notarilor și a organelor sale colegiale vor putea fi ținute prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță, precum teleconferința sau videoconferința. Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de modificare a Legii cu privire la organizarea activității notarilor. Proiectul se referă la situațiile excepționale care fac imposibilă prezența membrilor Adunării Generale a Notarilor sau a organelor sale

Mesajul Comisiei parlamentare drepturile omului și relații interetnice cu ocazia Zilei internaționale a drepturilor omului

 În contextul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, a celor 70 de ani ai Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și 25 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei, Comisia drepturile omului și relații interetnice transmite mesajul său de felicitare cetățenilor Republicii Moldova. În fiecare an, la data de 10 decembrie, este marcată Ziua Internațională a Drepturilor Omului, ziua în

Comisia specială a aprobat metodologia de elaborare a ”Strategiei Naționale de dezvoltare a sectorului de irigare 2030”

Chișinău, 9 decembrie 2020 - Comisia specială privind elaborarea ”Strategiei Naționale de dezvoltare a sectorului de irigare 2030” a aprobat metodologia de elaborare a Strategiei și Planul de lucru al grupului de experți, antrenați în pregătire a documentului. În opinia deputatului independent Alexandr Oleinic, președintele Comisiei speciale, pentru elaborarea strategiei este important să se facă o analiza complexă, cu o evaluare și diagnosticare profundă, a stării actuale în sectorul de irigare. ”Strategia trebuie să

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...