Ședințele Adunării Generale a Notarilor vor putea avea loc online

Chișinău, 10 decembrie 2020 – Ședințele Adunării Generale a Notarilor și a organelor sale colegiale vor putea fi ținute prin mijloace electronice de comunicare directă la distanță, precum teleconferința sau videoconferința. Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de modificare a Legii cu privire la organizarea activității notarilor.

Proiectul se referă la situațiile excepționale care fac imposibilă prezența membrilor Adunării Generale a Notarilor sau a organelor sale colegiale: în cazul declarării stării de urgență, de asediu sau de război, precum și în cazul epidemiilor, pandemiilor, fenomenelor naturale extreme, actelor de terorism sau altor situații excepționale.

Regulamentul de desfășurare a ședințelor urmează a fi aprobat de Ministerul Justiției, după consultarea Camerei Notariale. Documentul va asigura respectarea caracterului secret al votului, dacă este cazul, și a dreptului de exprimare a votului în cursul Adunării Generale.

”În adresa Comisiei juridice, numiri și imunități a parvenit un demers din partea Camerei Notariale, prin care se solicită intervenția Parlamentului în vederea deblocării unei potențiale situații de imposibilitate de convocare a Adunării Generale a Notarilor și a organelor sale colegiale. Se solicită implicarea legiuitorului întru asigurarea continuității activității organului de autoadministrare a notarilor. Având în vedere situația epidemiologică din țară, precum și faptul prelungirii de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a stării de urgență în sănătate publică pe întregul teritoriul Republicii Moldova pe perioada 30 noiembrie 2020 – 15 ianuarie 2021, apare un risc că Adunarea Generală a Notarilor nu va putea fi convocată, având la bază interdicția organizării întrunirilor în masă cu caracter unic cu participarea unui grup mai mare de 50 de persoane”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Inițiativa legislativă aparține deputatului PSRM, Vasile Bolea, Președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități.

Proiectul urmează a fi dezbătut în ședința plenară a Parlamentului.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More