Categorie de navigare

Comisii

Perspectivele de dezvoltare a justiției, discutate cu fostul procurorul general al Ucrainei, Ruslan Ryaboshapka

Chișinău, 19 noiembrie 2021 – Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a avut o întrevedere cu fostul procuror general al Ucrainei, Ruslan Ryaboshapka. La eveniment au mai participat deputații Ana Calinici, Vasile Grădinaru și Igor Chiriac. Discuțiile s-au axat pe oportunitățile reformării justiției, care este una dintre prioritățile Parlamentului de legislatura a XI-a. Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a menționat că eforturile de reformare a justiției trebuie

Doina Gherman va participa la Forumul de înalt nivel privind viitorul democrației

Chișinău, 19 noiembrie 2021 – Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman va participa la Forumul de înalt nivel privind viitorul democrației. Evenimentul se desfășoară în perioada 19-21 noiembrie 2021, fiind organizat la Vilnius de către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Lituania. La eveniment vor participa oficiali de rang înalt, activiști pentru democrație, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, societății civile, mediului academic și mass-media libere din mai

Deputatul Vladimir Bolea a participat la Primul Congres al Colegiului medicilor veterinari din Moldova

Chișinău, 18 noiembrie 2021 – Președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Vladimir Bolea a participat în dimineața zilei de astăzi, la primul Congres al Colegiului Medicilor Veterinari din Republica Moldova. Evenimentul s-a desfășurat în format online. În cuvântul său de salut, deputatul a remarcat importanța activității medicului veterinar, în special la menținerea securității alimentare, protecția sănătății publice, dar și facilitarea relațiilor economice în acest domeniu. “În numele

O nouă Operațiune politică de dezvoltare pentru Moldova a fost discutată de către conducerea Comisiei economie buget și finanțe și…

Chișinău, 18 noiembrie 2021 – Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, și vicepreședinții comisiei, Radu Marian și Petru Burduja, au discutat, miercuri, cu Stefano Curto, economist superior, conducător de echipă din cadrul Băncii Mondiale (BM), perspectiva aprobării unei noi Operațiuni politice de dezvoltare (OPD), operațiune de susținere bugetară din partea BM pentru țara noastră. Aprobarea OPD va face posibilă acordarea asistenței financiare în schimbul reformelor necesare pentru combaterea

Ajutorul social pentru perioada rece a anului ar putea fi acordat mai multor familii defavorizate

Chișinău, 17 noiembrie 2021 – Venitul mediu lunar garantat, utilizat pentru stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului urmează a fi majorat. Comisia protecție socială, sănătate și familie a examinat, în ședința de astăzi, modificarea Legii cu privire la ajutorul social. PROIECTUL prevede majorarea multiplicatorului pentru venitul mediu lunar garantat, de la 2,2 la 2,6, care este utilizat pentru stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului. Astfel, va fi majorat cu 478,4 lei

Cheltuielile pentru consumul gazului natural și energiei termice urmează a fi compensate de către stat

Chișinău, 17 noiembrie 2021 – Consumatorii casnici vor avea dreptul la compensarea diferenței cheltuielilor pentru consumul de gaz natural și energie termică, ca rezultat al majorării tarifelor pentru aceste utilități. Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, raportul la PROIECTUL de lege privind compensarea cheltuielilor pentru consumul gazelor naturale/energiei termice în perioada rece a anului. Potrivit proiectului, pentru primii 50m3 de gaz natural consumați

Republica Moldova urmează să inițieze negocieri cu BERD asupra Acordului de împrumut pentru modernizarea Sistemului termoenergetic din Bălți

Chișinău, 17 noiembrie 2021 – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) ar urma să acorde Republicii Moldova un împrumut în valoare de 15 milioane de euro pentru modernizarea sistemului termoenergetic al municipiului Bălți, în particular, a întreprinderii „CET-Nord”. Un proiect în acest sens a fost avizat pozitiv de către Comisia politică externă și integrare europeană. Documentul prevede inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și BERD în vederea realizării

Ar putea fi instituit un mecanism de cooperare cu Curtea Penală Internațională

Chișinău, 17 noiembrie 2021 – În cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei juridice, numiri și imunități au aprobat raportul pentru un proiect de lege, care urmărește instituirea unui mecanism de cooperare dintre Republica Moldova și Curtea Penală Internațională. Documentul conține o serie de modificări și completări a Codului de procedură penală și a Legii nr. 371/2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie penală. Documentul reglementează formele principale de cooperare dintre Republica Moldova și

1723 de deținuți cad sub incidența amnistiei, în legătură cu aniversarea a 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova

Chișinău, 17 noiembrie 2021 – În jur de 1723 de deținuți cad sub incidența amnistiei, 67 dintre care vor fi pasibili liberării imediate, iar la 1650 de condamnați ar putea fi aplicată liberarea condiționată înainte de termen sau liberarea după reducerea termenului. În acest sens, Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat raportul pentru proiectul de lege privind amnistia în legătură cu aniversarea a 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Trebuie de menționat că actul de amnistie nu va putea

În contextul măsurilor de depășire a stării de urgență în sectorul energetic, Parlamentul va modifica Legea bugetului de stat

Chișinău, 17 noiembrie 2021 – În contextul măsurilor de depășire a stării de urgență în sectorul energetic, Parlamentul va modifica Legea bugetului de stat pentru anul curent. Comisia economie, buget și finanțe a aprobat, în ședința de astăzi, raportul la proiectul de lege și îl va înainta spre aprobare plenului Legislativului. Se propune majorarea veniturilor bugetului de stat cu 767,8 milioane de lei – până la 45 862,4 miliarde de lei, cheltuielilor cu 421,7 milioane de lei – până la 57 654,3 miliarde de lei.

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...