Categorie de navigare

Fracțiuni

Alexandru Jizdan: Vom face tot posibilul ca cele 37 de posturi ilegale din Zona de Securitate să fie scoase

Problema scoaterii celor 37 de posturi ilegale din Zona de Securitate a fost discutată astăzi la Comisia Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică. Președintele Comisiei, Alexandru Jizdan, Secretar general al PDM, a menționat că acest subiect va fi permanent pe agenda Comisiei Securitate Națională până când problema nu va fi rezolvată. „La Ministerul Afacerilor Interne au fost acumulate peste 400 de adresări din partea populației din zona de securitate, cărora le este îngrădit dreptul la libera circulație. Pe

PRO MOLDOVA s-a adresat la Curtea Constituțională

PRO MOLDOVA solicită Curții Constituționale examinarea de urgență a sesizării din 4 mai curent, cu privire la interpretarea oficială a articolelor din Constituție sub aspectul reglementării stării de urgență, de asediu și de război precum și a forței majore. Din cauza formulei neclare din normele legale, starea de urgență nu este din oficiu recunoscută drept forță majoră, lucru care conduce la interpretări aleatorii, cauzând prejudicii pentru oameni și vulnerabilizarea mediului de afaceri. Amintim că, grupul parlamentar

Gruparea Șor – Candu a fost înregistrată ilegal ca partid, cu grave încălcări ale legislației. PDM cere în judecată ASP să-și anuleze…

PDM a adresat o cerere de chemare în judecată a ASP pentru a anula decizia de înregistrare a formațiuni „Pro Moldova”. Fracțiunea PDM a semnat și o scrisoare către Agenția Servicii Publice în care cerea anulareaînregistrării Partidului politic ”Pro Moldova”. Motivul invocat este că formațiunea a fost înregistrată ilegal ca partid, cu grave încălcări ale legislației. 1.Astfel,se interzice înregistrarea unei denumiri care: a) coincide sau, după cum constată organul înregistrării de stat, se aseamănă cu

PRO MOLDOVA condamnă tentativele abuzive ale partidelor de guvernământ de a scoate în afara cadrului legal a Partidului Politic PRO MOLDOVA

PRO MOLDOVA condamnă cu fermitate tentativele abuzive ale partidelor de guvernământ de a scoate în afara cadrului legal a Partidului Politic PRO MOLDOVA, înregistrat cu respectarea exemplară a normelor și exigențelor legislației naționale. „Sunt amuzat de falsurile aruncate în spațiul public de către rămășițele din PDM care au ales să facă jocul socialiștilor. Am fost conștienți de la bun început că PRO MOLDOVA va tulbura liniștea guvernării anti-populare și vom avea de înfruntat toate piedicile birocratice posibile

Vladimir Odnostalco, deputat al Fracțiunii PSRM, a adus la cunoștința publicului încălcările admise de un ex-ministru al Sănătății

Chișinău, 23 iulie 2020 - La data de 17 iulie 2020, în cadrul unei conferinței de presă, susținute de către Vladimir Odnostalco,  deputat din partea Fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, au fost aduse la cunoștința publicului încălcările admise de un ex-ministru al Sănătății. Cetățenii Republicii Moldova au fost informați cu privire la activitatea Ruxandei Glavan, în perioada când aceasta activa în cadrul Ministerului Sănătății. În special, s-a pus accentul pe abuzul de putere admis de persoana cu

Fracțiunea PSRM a făcut totalurile activității în domeniul protecției sociale, ocrotirii sănătații și familiei

Chișinău, 23 iulie 2020 - La fel ca și în anii precedenți, activitatea Fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, în sesiunea de primăvară-vară, a fost una productivă. Acțiunile deputaților socialiști au fost îndreptate spre susținerea socială a populației Republicii Moldova, pe garantarea dreptului la asistență medicală, pe combaterea consumului de tutun, și nu în ultimul rând pe asigurarea dreptului elevilor la educație gratuită. În cadrul conferinței de presă, susținută la data

PRO MOLDOVA solicită crearea unui grup de lucru pentru elaborarea strategiei de securitate farmaceutică

PRO MOLDOVA solicită crearea unui grup parlamentar pentru elaborarea strategiei de securitate farmaceutică, luând în calcul toate problemele pe care pandemia de COVID-19 le-a scos în evidență, demonstrând vulnerabilitățile și ineficiența sistemului existent. Inițiativa a fost prezentată de Ruxanda Glavan, deputată PRO MOLDOVA, care a prezentat probe legate de interesele ascunse promovate de exponenții puterii în favoarea unor companii private. Totodată, Ruxanda Glavan a anunțat că va acționa în judecată premierul Ion

Angajat din Fracțiunea PAS, testat pozitiv la COVID-19

Chișinău, 21 iulie 2020 – Un angajat din cabinetul Fracțiunii PAS, Blocul ACUM, a fost testat pozitiv la coronavirusul de tip nou (COVID-19). Secretariatul Parlamentului a fost anunțat despre confirmarea infectării în dimineața zilei de astăzi. Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Coaliția democrat-socialistă a lui Dodon nu susține proiectele pentru oameni

Majoritatea democrat-socialistă a respins toate propunerile PRO MOLDOVA de completarea ordinii de zi cu proiecte care vin să dubleze imediat salariile lucrătorilor medicali, să acorde suport familiilor cu minori, precum și pachetul economic anti-criză, prezentat încă în luna martie. „Deputații din grupul de suport al președintelui Dodon se tem să pună în dezbatere proiecte așteptate de oameni. Astăzi, avem copii lăsați de izbeliște, avem oameni care au pierdut locul de muncă puțin înaintea vârstei de pensionare, avem mii

Pavel Filip, la moțiunea de cenzură: Până nu scăpam de hoți, bandiți și corupți, nu vom avea nici Europa, nici România

„În Republica Moldova poți să furi un miliard, poți fi preț de un deceniu întruchiparea răului absolut și al corupției sau poți să cumperi deputați ca la piață, en-gros, dar dacă te declari pro-european și pro-român după asta, totul ți se iartă. Devii peste noapte dacă nu erou, apoi ajutor de eroi care salvează țara și oamenii ei! Paradoxul este însă că o salvează de crimele săvârșite tot de ei”, a declarat de la tribuna Parlamentului președintele PDM, Pavel Filip. Potrivit lui, s-a ajuns în situația că presiunile

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...