Bilanț statistic: Biroul permanent al Parlamentului a adoptat 29 de hotărâri în 2020
Chișinău, 14 ianuarie 2021 – Biroul permanent al Parlamentului a adoptat 29 de hotărâri în anul 2020. Conform bilanțului statistic al procesului legislativ, în sesiunea de primăvară Biroul permanent s-a întrunit în 21 de ședințe, iar în sesiunea de toamnă - în 9 ședințe.
Cele mai importante hotărâri adoptate în această perioadă au fost Hotărârea pentru aprobarea Programului de dezvoltare strategică al Secretariatului Parlamentului pentru anii 2020-2022, aprobarea Planului de evaluare ex-post a actelor legislative,!-->!-->!-->…
Pe parcursul anului 2020 Parlamentul s-a convocat în 33 ședințe plenare
Chișinău, 13 ianuarie 2021– Parlamentul Republicii Moldova a fost convocat în 2020 în 33 de ședințe plenare, dintre care 30 au avut loc, iar 3 nu s-au desfășurat din lipsă de cvorum. Informația se conține în raportul statistic pentru anul 2020 al Legislativului.
Astfel, în cadrul sesiunii de primăvară, desfășurată în perioada 3 februarie - 20 iulie, parlamentarii s-au convocat în 21 de ședințe plenare.
În sesiunea de toamnă, care a început la 1 septembrie și s-a încheiat la 16 decembrie, s-au desfășurat 11 ședințe!-->!-->!-->!-->!-->…
Bilanțul statistic al activității Parlamentului în anul trecut: 259 de acte legislative adoptate
Chișinău, 13 ianuarie 2021 – În anul 2020 Parlamentul de legislatura a X-a a adoptat 259 de acte legislative.
Potrivit bilanțului statistic al Parlamentului pe anul 2020, din totalul actelor, 210 au fost legi, iar 49 – hotărâri.
Parlamentul a adoptat 209 de legi organice, dintre care 28 - legi cadru, 148 - legi pentru modificare și completare și 34 - legi pentru ratificări. A fost adoptată o lege ordinară.
Din numărul total de hotărâri adoptate, 16 au fost hotărâri cadru, 23 -!-->!-->!-->!-->!-->!-->!-->…
Deputatul Victor Bologan participă la Forumul Legislatorilor al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă
Chișinău, 13 ianuarie 2021 – Deputatul Victor Bologan, șeful delegației Parlamentului Republicii Moldova la Uniunea Interparlamentară, participă la Forumul Legislatorilor al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA). Reuniunea are loc astăzi, în format on-line.
În acest an, evenimentul are genericul “Acțiuni parlamentare pentru extinderea investițiilor în domeniul surselor regenerabile: energia regenerabilă ca facilitator de servicii” și reunește oficiali de rang înalt din mai multe state.
La!-->!-->!-->!-->!-->…
Vasile Bolea și Vladimir Odnostalco au participat la monitorizarea alegerilor parlamentare din Kazahstan, în cadrul misiunii de observatori…
Chișinău, 11 ianuarie 2021 – Vasile Bolea, președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități, și Vladimir Odnostalco, vicepreședinte al Comisiei protecție socială, sănătate și familie, au participat, în cadrul misiunii de observatori ai Adunării Interparlamentare a Comunității Statelor Independente (AIP CSI), la monitorizarea alegerilor pentru Majilis – camera inferioară a Parlamentului din Republica Kazahstan care este formată din 107 deputați.
Pentru monitorizarea alegerilor parlamentare care au avut loc!-->!-->!-->!-->!-->…
Delegația Parlamentului Republicii Moldova, în componența misiunii AIP CSI, a monitorizat desfășurarea scrutinului prezidențial din…
Chișinău, 11 ianuarie 2021 – În componența misiunii Adunării Interparlamentare a Comunității Statelor Independente (AIP CSI), deputații Nicolae Pascaru, membru al Comisiei drepturile omului și relații interetnice, și Marina Radvan, membră a Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, au participat la monitorizarea alegerilor prezidențiale anticipate și a referendumului privind determinarea formei de guvernare a Republicii Kârgâzstan.
Observatorii AIP CSI au vizitat o serie de secții de!-->!-->!-->!-->!-->…
O delegație a Parlamentului Republicii Moldova va participa la monitorizarea alegerilor parlamentare din Republica Kazahstan
Chișinău, 6 ianuarie 2021 – O delegație a Parlamentului Republicii Moldova se va afla, în perioada 8-13 ianuarie curent, la Nur-Sultan, Republica Kazahstan. Vasile Bolea, președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități, și Vladimir Odnostalco, vicepreședinte al Comisiei protecție socială, sănătate și familie, sunt parte a misiunii de observatori ai Adunării Interparlamentare a Comunității Statelor Independente (AIP CSI), care va monitoriza alegerile pentru Majilis - camera inferioară a Parlamentului din Kazahstan,!-->…
Deputații Nicolae Pascaru și Marina Radvan vor monitoriza alegerile prezidențiale anticipate din Republica Kârgâză
Chișinău, 6 ianuarie 2021 – Deputații Nicolae Pascaru, membru al Comisiei drepturile omului și relații interetnice, și Marina Radvan, membră a Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, participă, în perioada 7-12 ianuarie curent, la monitorizarea alegerilor prezidențiale anticipate din Republica Kârgâză, planificate pentru duminică, 10 ianuarie.
Cei doi deputați fac parte din misiunea Adunării Interparlamentare a Comunității Statelor Independente (AIP CSI) de monitorizare a!-->!-->!-->…
Comisia de anchetă privind dosarul „Laundromat” va expedia Procurorului General, Alexandr Stoianoglo o listă de întrebări
Chișinău, 29 decembrie 2020 - Comisia de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la spălarea banilor în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și al instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova s-a întrunit în ședință pentru a fi audiat Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, care, însă, nu s-a prezentat la discuții.
În debutul ședinței, Președintele comisiei, Inga Grigoriu a menționat că audierea Procurorului General în contextul evenimentelor din anii 2010-2014 este!-->!-->!-->…
Comisia de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile a discutat cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale…
Chișinău, 29 decembrie 2020 - Membrii Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanțelor minerale utile au avut, astăzi, o întrevedere cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), în cadrul căreia au discutat despre problemele privind modul de gestionare a carierelor și impactul acestora asupra localităților.
În debutul ședinței, președintele comisiei, Nicolae Ciubuc, a menționat că există foarte multe probleme în ceea ce privește gestionarea substanțelor minerale utile, iar!-->!-->!-->…