O delegație a Parlamentului Republicii Moldova va participa la monitorizarea alegerilor parlamentare din Republica Kazahstan

Chișinău, 6 ianuarie 2021 –  O delegație a Parlamentului Republicii Moldova se va afla, în perioada 8-13 ianuarie curent, la Nur-Sultan, Republica Kazahstan. Vasile Bolea, președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități, și Vladimir Odnostalco, vicepreședinte al Comisiei protecție socială, sănătate și familie, sunt parte a misiunii de observatori ai Adunării Interparlamentare a Comunității Statelor Independente (AIP CSI), care va monitoriza alegerile pentru Majilis – camera inferioară a Parlamentului din Kazahstan, programate pentru duminica, 10 ianuarie.

Misiunea AIP CSI  este formată din 19 de observatori din state membre ale CSI. Aceștia vor monitoriza scrutinul alături de alți 53 de reprezentanți ai organizațiilor internaționale.

De notat că la 21 octombrie 2020, președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev a semnat decretul  care prevede organizarea alegerilor  parlamentare pentru Majilis pe data de 10 ianuarie 2021.

Majilis, camera inferioară a Parlamentului kazah, este format din 107 deputați aleși pentru un mandat de cinci ani. Camera superioară este Senatul Kazahstanului, cu 47 de membri.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More