Categorie de navigare
Comisii
Cetățenii moldoveni, care au muncit în Elveția, ar putea beneficia de pensii și alte prestații sociale
Chișinău, 4 mai 2022 – Cetățenii moldoveni, care au muncit în Elveția, ar putea beneficia de pensie. De asemenea, aceștia ar putea primi prestații sociale, în cazul producerii unui accident de muncă sau survenirii unei boli profesionale. Asta prevede un Acord, care ar urma să fie încheiat între Republica Moldova și Confederația Elvețiană. În cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat pozitiv inițierea negocierilor în acest sens.
Scopul Acordului este asigurarea unui!-->!-->!-->…
Copiii din Republica Moldova ar putea depune plângeri direct la comitetul ONU privind Drepturile Copiilor
Chișinău, 4 mai 2022 – Copiii din Republica Moldova ar putea depune plângeri direct la comitetul ONU privind Drepturile Copiilor, în cazul în care acestea le-au fost lezate și n-a fost găsită o soluție la nivel național. Asta prevede Protocolul Facultativ la Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului privind procedura de comunicare. În acest sens, în cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat raportul pentru proiectul care prevede!-->…
Comisia administrație publică organizează audieri publice asupra executării Legii privind promovarea utilizării energiei din surse…
Chișinău, 03 mai 2022 – Comisia administrație publică anunță organizarea audierilor publice privind exercitarea controlului parlamentar asupra implementării Legii nr.10 din 26.02.2016 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile.
La audieri sunt invitați să participe reprezentanții ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Agenției pentru Eficiență Energetică, Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Congresul Autorităților Locale din Moldova, experți în domeniu!-->!-->!-->…
Pacienții operați de tumori benigne ar putea beneficia de protezare sau implantare gratuită
Chișinău, 20 aprilie 2022 –Pacienții care au fost operați de tumori benigne ar putea fi incluși în lista beneficiarilor de intervenții de protezare sau implantare.
În acest sens, astăzi, Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat raportul la PROIECTUL de modificare a Legii ocrotirii sănătății.
Proiectul prevede includerea pacienților operați de tumori benigne în lista beneficiarilor de intervenții de protezare sau implantare. Acoperirea cheltuielilor pentru protezele individuale şi consumabilele!-->!-->!-->!-->!-->…
Contractarea serviciilor sociale ar putea fi reglementată prin lege
Chișinău, 20 aprilie 2022 –Inițiativa legislativă care prevedere reglementarea contractării serviciilor sociale de către autoritățile administrației publice locale a fost examinată, astăzi, de membrii Comisiei protecție socială, sănătate și familie.
DOCUMENTUL prevede operarea modificărilor la Legea asistenței sociale, Legea cu privire la serviciile sociale, Legea privind achizițiile publice, Legea privind administrația publică locală.
Prin actul normativ se reglementează activitatea autorităților administrației!-->!-->!-->!-->!-->…
Programul Alimentar Mondial va continua să acorde asistență refugiaților ucraineni din Moldova și după ridicarea stării de urgență
Chișinău, 20 aprilie 2022 – Republica Moldova intenționează să încheie un Memorandum cu Programul Alimentar Mondial (PAM), care va crea cadrul necesar pentru susținerea refugiaților ucraineni din țara noastră chiar și după ridicarea stării de urgență.
În prezent, Programul Alimentar Mondial acordă asistență umanitară Republicii Moldova în baza Dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale din 25 martie 2022.
Prim urmare, semnarea Memorandumului este necesară, pentru ca PAM să își poată continua activitatea și după!-->!-->!-->!-->!-->…
Inițiativa privind implementarea noilor servicii electronice, susținută de membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică
Chișinău, 19 aprilie 2022 – Proiectul de lege care vizează impulsionarea dezvoltării serviciilor electronice și a noilor servicii aferente semnăturii electronice, precum identificarea electronică, sigiliile electronice, certificate de securitate pentru pagini web, etc. va fi propus Parlamentului, spre adoptare, la una din următoarele ședințe plenare.
În acest sens, membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică au aprobat, astăzi, raportul la PROIECTUL Legii privind identificarea electronică și!-->!-->!-->…
Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat proiectul ce prevede ajustarea atribuțiilor autorităților competente în…
Chișinău, 19 aprilie 2022 – Membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică au examinat, în ședința de astăzi, PROIECTUL de modificare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea terorismului.
Modificările propuse au ca scop reglementarea măsurilor de intervenție a autorităților competente în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, în special, atribuțiile ce îi revin Administrației Naționale a Penitenciarelor, prin intermediul Detașamentului cu destinație specială „Pantera” și Ministerului!-->!-->!-->…
La Parlament a avut loc o nouă rundă de consultări publice asupra inițiativei privind măsurile de contracarare a fenomenului de răspândire a…
Chișinău, 19 aprilie 2022 – Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a organizat o nouă rundă de consultări publice asupra inițiativei privind măsurile de contracarare a fenomenului de răspândire a dezinformării.
La eveniment au participat reprezentanți ai furnizorilor și distribuitorilor de servicii media și reprezentanți ai asociațiilor de presă din țară.
În cadrul acestei runde de consultări publice, participanții au discutat despre prevederile PROIECTULUI, care se referă la modificările!-->!-->!-->!-->!-->…
Consultările publice asupra inițiativei legislative privind măsurile de contracarare a fenomenului de răspândire a dezinformării vor…
Chișinău, 13 aprilie 2022 –Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media anunță continuarea consultărilor publice asupra proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative (securitatea informațională), înregistrat în Parlament cu nr.123 din 05.04.2022, în special ce se referă la modificările propuse la Codul serviciilor media audiovizuale (art. VII din proiect).
Amintim că, proiectul de lege are drept scop revizuirea cadrului normativ pe dimensiunea protejării spațiului informațional public,!-->!-->!-->…