Cetățenii moldoveni, care au muncit în Elveția, ar putea beneficia de pensii și alte prestații sociale

Chișinău, 4 mai 2022 – Cetățenii moldoveni, care au muncit în Elveția, ar putea beneficia de pensie. De asemenea, aceștia ar putea primi prestații sociale, în cazul producerii unui accident de muncă sau survenirii unei boli profesionale. Asta prevede un Acord, care ar urma să fie încheiat între Republica Moldova și Confederația Elvețiană. În cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat pozitiv inițierea negocierilor în acest sens.

Scopul Acordului este asigurarea unui cadru de garanții de securitate socială pentru lucrătorii migranți din Republica Moldova, care au muncit sau locuiesc pe teritoriul Elveției.

Proiectul prevede acordarea pensiilor pentru limită de vârstă, pensiilor de dizabilitate cauzată de afecțiuni generale, pensiilor și indemnizațiilor de dizabilitate în urma accidentelor de muncă sau cauzate de boli profesionale și a pensiilor de urmaș.

Potrivit datelor statistice, în prezent, în jur de 7000 de cetățeni moldoveni se află pe teritoriul Elveției.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...