Pacienții operați de tumori benigne ar putea beneficia de protezare sau implantare gratuită

Chișinău, 20 aprilie 2022 –Pacienții care au fost operați de tumori benigne ar putea fi incluși în lista beneficiarilor de intervenții de protezare sau implantare.

În acest sens, astăzi, Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat  raportul la PROIECTUL de modificare a Legii ocrotirii sănătății.

Proiectul prevede includerea pacienților operați de tumori benigne în lista beneficiarilor de intervenții de protezare sau implantare. Acoperirea cheltuielilor pentru protezele individuale şi consumabilele necesare pentru reabilitarea chirurgicală şi protetică a acestor pacienți se va realiza din contul fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, gestionate de Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Implementarea proiectului va permite reabilitarea funcțională, anatomică, estetică și psihologică a acestor pacienți, cu posibilitatea de a reveni la viața socială și activitatea de muncă, consideră autorii inițiativei legislative.

Proiectul de modificare a Legii ocrotirii sănătății a fost susținut cu votul unanim al membrii comisiei parlamentare de specialitate și va fi prezentat deputaților pentru examinare la una din următoarele ședințe plenare a Parlamentului. 

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...