La sesizarea deputaților PDM, Curtea Constituțională a suspendat astăzi unele prevederi din Legea cu privire la medicamente. Astfel am reușit să oprim scumpirea la medicamente de la începutul acestui an.
Curtea Constituțională a admis!-->!-->!-->…
Deputații democrați au contestat la Curtea Constituțională proiectele de lege nr.236 și nr.240 cu privire la medicamente și activitatea farmaceutică, adoptate de parlament în ședința nocturnă din 16 decembrie.
Potrivit autorilor!-->!-->!-->…
Proiectul PSRM care se referă la vârsta de pensionare este total populist și va duce, în cel mai bun caz, la creșterea numărului de pensionari și la micșorarea pensiilor, iar în cel mai rău - la falimentul sistemului, a declarat în plenul!-->…
Președintele PDM, Pavel Filip, a cerut excluderea de pe ordinea de zi a proiectului socialiștilor, care prevede anularea așa-numitei "legi a miliardului". „Refuz să cred că PSRM nu are economiști sau specialiști în finanțe care înțeleg!-->…