Categorie de navigare

Fracțiuni

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor: actuala guvernare a eșuat total în gestionarea crizei pandemice, iar sistemul medical se…

Chișinău, 20 octombrie 2021 - Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia, deputați ai fracțiunii Blocului Comuniștilor și Soialiștilor, membri ai Comisiei protecție socială, sănătate și familie, au susținut astăzi un briefing în cadrul căruia au subliniat că actuala guvernare a eșuat total în gestionarea crizei pandemice, iar sistemul medical din țară se află în prag de colaps. Alla Darovannaia a menționat că cei care în prezent dețin puterea totală în țară și sunt responsabili de actuala situație din sistemul

Relațiile moldo-ruse au fost discutate de Zinaida Greceanîi și Galina Karelova, Vicepreședintele Consiliului Federației al Adunării Federale…

Sankt-Petersburg, 15 octombrie 2021 – Aflată la Sankt-Petersburg cu ocazia participării la Cel de-al treilea Forum Euroasiatic al Femeilor, președintele Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, s-a întâlnit cu Vicepreședintele Consiliului Federației al Adunării Federale a Rusiei, Galina Karelova. Zinaida Greceanîi și Galina Karelova au făcut un schimb de opinii cu privire la istoria, actualitatea și perspectivele dezvoltării relațiilor interparlamentare dintre Moldova și

Vicepreședintele Parlamentului Mihail Popșoi, deputații Vladimir Bolea și Lilian Carp s-au întâlnit cu delegația Coraportorilor APCE

Chișinău, 14 octombrie 2021 – Vicepreședintele Parlamentului, Președintele Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate” Mihail Popșoi, s-a întâlnit, astăzi, cu Inese Lībiņa-Egnere și Pierre-Alain Fridez, Coraportori pentru onorarea obligațiilor și angajamentelor de către Republica Moldova ai Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). La întrevedere au participat deputații Fracțiunii ”PAS” Vladimir Bolea și Lilian Carp. Deputații ”PAS” au informat raportorii despre cele

În cadrul Forumului Euroasiatic al Femeilor, Zinaida Greceanîi a discutat cu Pia Kauma, Vicepreședinte al AP OSCE

Sankt-Petersburg, 13 octombrie 2021 - Președintele Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a discutat cu Pia Kauma, Vicepreședinte al Adunării Parlamentare a OSCE. Întrevederea a avut loc la Sankt-Petersburg, în cadrul Forumului Euroasiatic al Femeilor. În cursul întâlnirii, au fost discutate situația complicată creată în sistemul de drept din Republica Moldova. Zinaida Greceanîi a informat Vicepreședintele AP OSCE despre acțiunile represive și ilegale împotriva Procurorului General,

Olesea Stamate, la întrevederea cu delegația Coraportorilor APCE: Suntem focusați pe reformarea sistemului justiției, fără de care nu putem…

Chișinău, 13 octombrie 2021 – Agenda de reformare a justiției a fost discutată de președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, și Coraportorii pentru onorarea obligațiilor și angajamentelor de către Republica Moldova ai Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Inese Lībiņa-Egnere și Pierre-Alain Fridez. În cadrul întrevederii, Olesea Stamate a vorbit despre prioritățile Comisiei pe care o conduce. Prin aprobarea inițiativelor legislative se urmărește combaterea

Coraportorii Comisiei de Monitorizare a APCE s-au întâlnit cu reprezentanții opoziției parlamentare

Chișinău, 13 octombrie 2021 - Coraportorii pentru onorarea obligațiilor și angajamentelor de către Republica Moldova ai Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Inese Lībiņa-Egnere și Pierre-Alain Fridez, au avut întrevederi separate cu reprezentanții fracțiunilor parlamentare de opoziție. Exponenții Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și Fracțiunii Partidului politic ”ȘOR” și-au prezentat pozițiile cu privire la ultimele evoluții politice referitoare la

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cer eliberarea imediată a lui Stoianoglo

Chișinău, 07 octombrie 2021 – Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cer eliberarea imediată a Procurorului General, Alexandr Stoianoglo și au criticat modul în care a fost suspendat și reținut acesta. Anunțul a fost făcut de către deputatul socialist Vlad Batrîncea a declarat în cadrul unui briefing de presă. "Această istorie nu este deja despre Stoianoglo. Această istorie este despre Republica Moldova, instaurarea dictaturii a unui partid. La sediul unui partid se va decide ce cetățean trebuie să facă

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor boicotează ședința Parlamentului

Chișinău, 07 octombrie 2021 - Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vor boicota ședința Parlamentului de astăzi, în semn de protest față de acțiunile dictatoriale ale actualei guvernări. Despre aceasta liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat în cadrul unei conferințe de presă. "Acest boicot are o conotație politică și se explică prin faptul că în Republica Moldova conducerea actuală nu se ocupă cu problemele țării, ale cetățenilor, dar au început atacurile împotriva celor, care sunt în funcție conform

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor merg la izolatorul, unde este ținut Stoianoglo, pentru a verifica în ce condiții este…

Chișinău, 06 octombrie 2021 - Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor merg la izolatorul, unde este ținut Stoianoglo, pentru a verifica în ce condiții este deținut procurorul Un grup de deputați ai Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vor merge, astăzi, la izolatorul de detenție, unde este ținut Procurorul general, Alexandr Stoianoglo. Despre aceasta deputatul socialist Grigore Novac a declarat în cadrul unui briefing de presă. ”Ne vom deplasa la izolator, unde este deținut Stoianoglo, scopul vizitei constă

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor cheamă oamenii în stradă: Să spunem nu unui stat dictatorial!

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor cheamă oamenii în stradă: Să spunem nu unui stat dictatorial! Chișinău, 06 octombrie 2021 – ”Să spunem NU unui stat dictatorial! Să ne apărăm statul de drept!”. Cu aceste lozinci, duminica, 10 octombrie, va fi organizat un protest în centrul Chișinăului. Anunțul a fost făcut de către socialistul Vlad Batrîncea în cadrul unei conferințe de presă. Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a precizat că acțiunea va fi una apolitică, iar participanții sunt chemați fără drapele și

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...