Inspectoratul de Stat al Muncii ar putea să-și recapete funcțiile de control în domeniile securității și sănătății în muncă și raporturilor…

Chișinău, 18 noiembrie 2020 – Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat, în ședința de astăzi, raportul pentru prima lectură asupra proiectului de lege care urmărește reatribuirea Inspectoratului de Stat al Muncii a funcțiilor de control în domeniul securității și sănătății în muncă și în domeniul raporturilor de muncă. Proiectul pentru modificarea unor acte legislative urmează a fi dezbătut în cadrul ședinței plenare a Parlamentului. Potrivit autorilor, modificările care se propun a fi operate la

Proiectul care prevede asigurarea medicală obligatorie a veteranilor, reexaminat de Comisia protecție socială, sănătate și familie

Chișinău, 18 noiembrie 2020 – Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și Legii cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, a fost reexaminat, astăzi, de Comisia protecție socială, sănătate și familie. Membrii comisiei au aprobat raportul la proiectul respectiv, acesta urmând să fie votat în lectură finală de către plenul Parlamentului. Proiectul prevede completarea articolului 4 din Legea cu privire la asigurarea

Bugetul Fondulului național pentru dezvoltarea regională ar putea fi majorat

Chișinău, 18 noiembrie 2020 – Comisia mediu și dezvoltare regională a Parlamentului a examinat, în cadrul ședinței de astăzi, un proiect de modificare a articolului 6 al Legii privind dezvoltarea regională în Republica Moldova, care se referă la Fondul național pentru dezvoltarea regională (FNDR). Autorii, un grup de deputați ai Fracțiunii ACUM PLATFORMA DA, propun majorarea cuantumului FNDR, utilizat pentru finanţarea proiectelor şi programelor de dezvoltare regională, astfel ca acesta să fie de cel puţin 1% din

Banca Mondială va oferi un împrumut de 92 milioane de euro pentru a îmbunătăți eficiența sistemului de alimentare centralizată cu energie…

Chișinău, 18 noiembrie 2020 – Republica Moldova va primi un împrumut în valoare de 92 milioane de euro din partea Băncii Mondiale pentru a îmbunătăți eficiența sistemului de alimentare centralizată cu energie termică. Comisia politică externă și integrare europeană, în ședința de astăzi, a decis să propună plenului Parlamentului ratificarea Acordului de împrumut între Republica Moldova şi Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind al doilea Proiect de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare

Parlamentul va înăspri sancțiunile pentru profanarea mormintelor

Chișinău, 18 noiembrie 2020 – Parlamentul va înăspri sancțiunile pentru profanarea mormintelor. Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de modificare a Codului penal și Codului contravențional. Proiectul de lege prevede majorarea sancțiunilor pentru acțiuni de intoleranță religioasă. Potrivit proiectului, profanarea mormintelor va fi sancționată cu amenzi de până la 47 500 de lei, sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 ore la 240 de ore, sau cu

Măsuri de facilitare a comerțului pentru produsele moldovenești în mai multe țări din spațiul mediteranean

Chișinău, 18 noiembrie 2020 – Măsuri de facilitare a comerțului pentru produsele moldovenești în mai multe țări din spațiul mediteranean urmează a fi aprobate. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de astăzi, avizul consultativ asupra proiectului de inițiere a negocierilor asupra Deciziei Comitetului mixt pan-euro-mediteranean privind modificarea Convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene. Principalele modificări propuse prin respectiva

Organizațiile de tineret vor beneficia de sprijin financiar din partea statului

Chișinău, 18 noiembrie 2020 - Statul urmează să acorde organizaţiilor de tineret un sprijin financiar pentru dezvoltarea organizaţională și implementarea proiectelor orientate spre realizarea activităților acestora. Banii vor fi distribuiți în limita resurselor financiare alocate în bugetul de stat şi/sau în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale. Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a decis, în ședința de astăzi, să propună plenului Parlamentului aprobarea în prima lectură a proiectului

Centrul Național al Cinematografiei va trece la autogestiune financiară

Chișinău, 18 noiembrie 2020 - În scopul creării condițiilor favorabile pentru producția de film în Republica Moldova, Centrul Național al Cinematografiei va trece la autofinanțare. Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media va propune plenului Parlamentului aprobarea în prima lectură a unei inițiative legislative de modificare a Legii cinematografiei nr. 116/2014. Proiectul de lege are drept scop crearea unui Fond Național al Cinematografiei, actualizarea normelor legislative, care vizează

Mediul de afaceri va avea un Avocat al Poporului, care va apăra drepturile antreprenorilor

Chișinău, 18 noiembrie 2020 – Parlamentul va institui funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile antreprenorilor. Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului aprobarea, în prima lectură, a unui proiect de modificare a mai multor legi. Avocatul Poporului (Ombudsman) pentru drepturile antreprenorilor va asigura respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale antreprenorilor de către autoritățile publice, de către organizații şi întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate şi forma

Republica Moldova și România urmează să semneze Acordul privind recunoașterea reciprocă a diplomelor

Chișinău, 18 noiembrie 2020 – Republica Moldova și România urmează să semneze Acordul privind recunoașterea reciprocă a diplomelor de studii. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de astăzi, avizul consultativ de inițiere a negocierilor și aprobarea semnării Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice și științifico-didactice. Proiectul Acordului stabilește tipurile actelor de

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...