Categorie de navigare

Comisii

Comisia juridică, numiri și imunități a organizat consultări publice pe marginea proiectului de lege privind  accesul la informațiile de…

Chișinău, 2 mai 2023 – La Parlament au avut loc, astăzi, consultări publice asupra proiectului de lege privind accesul la informațiile de interes public. Consultările s-au desfășurat pe platforma Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități. La eveniment au participat deputați, reprezentanți ai Ministerului Justiției, Agenției Servicii Publice, Congresului Autorităților Locale din Moldova, precum și reprezentanți ai societății civile. Participanții s-au expus pe marginea inițiativei legislative și au prezentat

În luna aprilie, la ședințele comisiilor parlamentare permanente au fost examinate 145 de proiecte de acte normative

Chișinău, 2 mai 2023 – Pe parcursul lunii aprilie, comisiile parlamentare permanente s-au întrunit în 36 de ședințe. În cadrul acestora au fost aprobate 38 de rapoarte, 19 corapoarte, iar numărul avizelor a ajuns la 88. La cele trei ședințe organizate de Comisia economie, buget și finanțe au fost aprobate 11 rapoarte, șase corapoarte și patru avize. De asemenea, pe parcursul lunii aprilie, membrii Comisiei juridice, numiri și imunități s-au întrunit în patru ședințe la care au fost aprobate opt rapoarte și trei

Parlamentul va examina proiectul de hotărâre prin care se constată încetarea de drept a calității de deputat în Parlament a lui Ilan Șor

Chișinău, 26 aprilie 2023 – Parlamentul va examina proiectul de hotărâre prin care se constată încetarea de drept a calității de deputat în Parlament a lui Ilan Șor. La ședința de astăzi, membrii Comisiei juridice, numiri și imunități au aprobat raportul pentru această inițiativă legislativă. Proiectul de hotărâre a fost elaborat urmare a deciziei Curții de Apel prin care Ilan Șor a fost recunoscut vinovat în săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 190 alin. (5) și art. 243 alin. (3) lit. b) din Codul penal.

Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova suport pentru îmbunătățirea funcționării pieței interne

Chișinău, 26 aprilie 2023 – La ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat inițierea negocierilor pentru semnarea Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova privind participarea parțială a țării noastre la Programul UE privind piața unică. Programul va oferi un cadru de finanțare pentru a sprijini securitatea alimentară și protecția consumatorului. De asemenea, prin intermediul acestuia, va fi oferit suport pentru întreprinderile mici și mijlocii. Un alt

Republica Moldova va beneficia de granturi pentru implementarea proiectelor de infrastructură în mai multe sectoare

Chișinău, 26 aprilie 2023 – Republica Moldova va putea accesa granturi pentru co-finanțarea unor proiecte de infrastructură în mai multe sectoare. La ședința de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat inițierea negocierilor pentru aprobarea Acordului dintre țara noastră și Uniunea Europeană privind participarea Republicii Moldova la Programul Uniunii Europe „Mecanismul pentru interconectarea Europei”. Astfel, țara noastră va putea beneficia de finanțare nerambursabilă pentru

Comisia de control al finanțelor publice a luat act de raportul auditului asupra administrării veniturilor publice de către Serviciul Vamal

Chișinău, 26 aprilie 2023 - Comisia de control al finanțelor publice a luat act de raportul auditului conformității asupra administrării veniturilor publice de către Serviciul Vamal în anii 2020-2021. Concluzia de bază este că, în această perioadă, Serviciul Vamal a dispus de un sistem parțial funcțional din punctul de vedere al conformității administrării veniturilor publice. Totodată, auditul atestă unele deficiențe și aspecte problematice. Deși veniturile vamale planificate în anul 2020 au fost executate, în evoluție,

Moldova va beneficia de suport financiar din partea Uniunii Europene pentru alinierea sistemului fiscal la standardele UE

Chișinău, 26 aprilie 2023 – Republica Moldova va beneficia de un suport din partea Uniunii Europene, în valoare de 269 de milioane de euro, pentru implementarea Programului „FISCALIS”. Acesta are drept obiectiv alinierea sistemului fiscal național la standardele UE. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat coraportul la proiectul de lege pentru ratificarea Acordului privind participarea la programul ,,FISCALIS” al Uniunii Europene pentru cooperare în domeniul fiscal. DOCUMENTUL va fi supus examinării în

Raportul de activitate al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal în anul 2022 a fost prezentat Comisiei securitate…

Chișinău, 26 aprilie 2023 – Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a luat act de raportul de activitate pentru anul 2022 al Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP). În anul 2022, Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a desfășurat activități de monitorizare și verificare a conformității prelucrării datelor cu caracter personal de către operatorii din sectorul public și privat. În perioada de referință, CNPDCP a examinat 9838 de documente

Indemnizațiile viagere pentru antrenorii sportivilor de performanță vor fi recalculate

Chișinău, 26 aprilie 2023 - Modul de calculare și recalculare a indemnizației viagere pentru antrenorii sportivilor de performantă va fi modificat. La stabilirea cuantumului indemnizației se vor utiliza datele privind salariul mediu lunar pe economie, comunicate de Biroul Național de Statistică (BNS) pentru anul precedent. Potrivit prevederilor actuale, la stabilirea cuantumului acesteia, se utilizează datele privind salariul mediu lunar pe economie pentru luna precedentă celei în care se face plata drepturilor. Însă,

Raportul general privind situația în domeniul prevenirii și combaterii discriminării în Republica Moldova pentru anul 2022, prezentat la…

Chișinău, 26 aprilie 2023 – Raportul general privind situația în domeniul prevenirii și combaterii discriminării în Republica Moldova pentru anul 2022 a fost prezentat Comisiei drepturile omului și relații interetnice. Audierile publice au fost organizate în contextul realizării funcției de control parlamentar stabilit în Planul de acțiuni pentru anul 2023. Raportul a fost elaborat de Consiliul pentru egalitate. Acesta elucidează problemele de asigurare a egalității în cele mai importante domenii ale vieții sociale,

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...