Ziua mondială de combatere a tuberculozei

Ziua mondială de combatere a tuberculozei a fost instituită de ONU pentru a sensibiliza asupra riscurilor pe care le generează această maladie în sănătate și în economiile naționale.

Cu ajutorul partenerilor de dezvoltare, în primul rând, Organizației Mondiale a Sănătății care a sprijinit programe eficiente și ne-a călăuzit n implementarea lor, Moldova a atins succese în controlul TB.

Dar pandemia COVID-19 amenință să reducă din progresele obținute. Atât la nivel global, cât și în țara noastră s-a diminuat semnificativ gradul de notificare a cazurilor de tuberculoză. Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale,  în perioada pandemiei, se constată o scădere cu 38,7% a notificării cazurilor de TB față de anul 2019.

În acest context reiterez că diagnosticul și tratamentul tuberculozei este gratuit în Republica Moldova. Este important monitoringul cazurilor noi,  continuarea terapiilor necesare, neadmiterea riscurilor suplimentare pentru sănătate și amplificării poverii asupra sistemului medical din țară.

Dragi concetățeni, ajutați medicii să vă protejeze, dar în primul rând ajutați-vă pe Dumneavoastră și aveți grijă de sănătate!

Zinaida GRECEANÎI,

Președintele Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More