Republica Moldova va primi din partea Japoniei un medicament anti-COVID

Chișinău, 20 mai 2020 – Republica Moldova urmează să primească din partea Guvernului Japoniei un medicament antiviral pentru tratarea pacienților infectați cu noul coronavirus. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat, în ședința de astăzi, avizul consultativ privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Oficiul ONU pentru Servicii de Proiect privind livrarea medicamentului ”Avigan” (favipiravir) în formă de ajutor de urgență pentru combaterea infecției COVID-19 oferit de Guvernul Japoniei.

Este vorba despre un lot de 12 200 de pastile de ”Avigan” (favipiravir).

”Acest Acord reconfirmă voinţa statelor de a contribui în continuare la combaterea răspândirii pe plan mondial al coronavirusului SARS–CoV–2 și pandemiei cu infecția COVID–19, precum și ajutorarea Republicii Moldova în eforturile de asigurare a personalului medical implicat cu protecție sporită în activitatea de acordare a serviciilor medicale necesare tratamentului și combaterii COVID–19”, se menționează în nota informativă.

20.05.2020 Ședința Comisiei politică externă și integrare europeană


Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More