Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Ambasadorul Federației Ruse

Chișinău, 05 mai 2020 – Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi a avut, astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov.

Au fost discutate mai multe aspecte actuale vizând cooperarea moldo-rusă în diverse domenii.

Interlocutorii s-au referit la acțiunile de combatere a coronavirusului în cele două țări și au subliniat importanța susținerii reciproce în acest proces.

Zinaida Greceanîi a mulțumit conducerii Federației Ruse pentru ajutorul acordat Republicii Moldova în lupta cu ”COVID-19” și pentru disponibilitatea de a oferi asistență financiară, menționând importanța foarte mare a acesteia pentru menținerea stabilității bugetare a țării.

Speakerul a exprimat regretul pentru faptul că acordul privind acordarea împrumutului, care a fost negociat începând cu toamna anului trecut și adaptat la noile realități, fiind atât de necesar pentru țara noastră, a fost atacat de oponenții politici la Curtea Constituțională, aceasta urmând să se pronunțe în ședință pe 7 mai curent.

Președintele Legislativului a reiterat interesul major al autorităților Republicii Moldova pentru buna cooperare cu Federația Rusă în toate domeniile și a reiterat deplina disponibilitate pentru dezvoltarea continuă a dialogului politic moldo-rus.

În alt context, a fost discutat subiectul privind aniversarea a 75-a a Victoriei în marele război pentru apărarea Patriei. A fost subliniat faptul că, deși starea de urgență și-a lăsat amprenta asupra sărbătorii în acest an, totuși Marea Victorie este și va rămâne sfântă pentru popoarele noastre.

05.05.2020 Întrevederea Președintelui Parlamentului Zinaida Greceanîi cu Oleg Vasnețov, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Federației Ruse în Republica Moldova

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More