Președintele Parlamentului a avut o întrevedere cu ambasadorul Armeniei Jivan Movsisyan
Chișinău, 23 ianuarie 2020 – Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi s-a întâlnit, astăzi, cu ambasadorul Armeniei în țara noastră, Jivan Movsisyan.
Speakerul a menționat relațiile foarte bune de prietenie și colaborare existente între țările și popoarele noastre. ”Mă bucur că Republica Moldova a devenit o a doua casă pentru diaspora armenească care, de rând cu reprezentanții altor numeroase naționalități, contribuie la dezvoltarea țării noastre,” a declarat Zinaida Greceanîi.
A fost remarcată creșterea considerabilă a schimburilor comercial-economice din ultimii ani, în 2019 acest volum constituind 4,5 mln. de dolari, dintre care 3,5 mln. de dolari – exportul mărfurilor moldovenești în Armenia.
Totodată, speakerul consideră că între Moldova și Armenia există un potențial nevalorificat de cooperare. Zinaida Greceanîi a specificat că pentru Moldova este interesantă experiența Armeniei de colaborare euro-asiatică, inclusiv în calitate de membru al Băncii Euro-asiatice de Dezvoltare.
Jivan Movsisyan a subliniat deplina deschidere a Armeniei pentru extinderea cooperării cu Moldova la nivel înalt și între autorități publice locale, subliniind că numeroasele similitudini dintre țările noastre constituie un avantaj suplimentar în acest sens.
Ambasadorul a transmis speakerului invitația Președintelui Parlamentului Armeniei de a efectua o vizită oficială la Erevan.
Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova