Președinta Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Doina Gherman, a participat la Conferința dedicată celor 25 de ani de la aderarea Moldovei la Consiliul Europei

Chișinău, 8 decembrie 2020 – Președinta Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Doina Gherman, a participat, astăzi, la  Conferința internațională, desfășurată  online, cu genericul „70 de ani ai CEDO, 25 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei – implementarea standardelor CoE la nivel național”. Videoconferința a fost organizată de Avocatul poporului și Consiliul Europei. La eveniment a participat Vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea.

Doina Gherman a menționat, în intervenția sa, că evenimentul, fiind organizat în ajunul Zilei internaționale a drepturilor omului, marcate pe 10 decembrie, are o mare valoare.

În această ordine de idei, președinta Comisiei s-a referit la realizările și obiectivele Parlamentului în domeniul drepturilor omului. A fost remarcat faptul că, pentru prima oară în istoria parlamentarismului, președinția Comisiei parlamentare pentru drepturile omului și relații interetnice a revenit unei doamne.

Printre succesele atinse a fost accentuată introducerea, în vara anului 2019,  a cotei duble în Codul electoral. ”Rezultatele alegerilor locale din toamna 2019 vorbesc de la sine: dacă în 2015 ponderea femeilor candidate pentru funcția de consilier local a constituit 35%, atunci în 2019, drept urmare a modificărilor respective, acest indice a depășit nivelul de 45%”, a informat Doina Gherman.  

De asemenea, deputata a menționat introducerea în Codul electoral a unor noi măsuri ce vizează finanțarea partidelor în funcție de reprezentarea femeilor și tinerilor.   

”O deschidere fără precedent către societatea civilă de care a dat dovadă comisa, a permis ca, prin eforturi comune să aducem în vizor problema violenței domestice si necesitatea stringentă a ratificării Convenției de la Istanbul”, a mai spus Doina Gherman. În opinia sa, ratificarea convenției este cel mai eficient instrument pentru  combaterea violenței împotriva femeilor. A fost specificat faptul că proiectul pentru ratificarea acesteia a fost avizat pozitiv de Comisia drepturile omului și relații interetnice.

În continuare președinta comisiei a relatat că în vara anului 2019 a fost revizuit cadrul legislativ care se referă la crimele motivate de prejudecată, dispreț sau ură, fiind organizate dezbateri pe platforma parlamentară. Doina Gherman s-a pronunțat pentru votarea proiectului respectiv de lege în lectura a doua, în cel mai urgent mod.

Generalizând, deputata a subliniat că aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei a permis implementarea mecanismului de monitorizare și de protecție a drepturilor fundamentale ale omului, a oferit posibilitatea de a racorda cadrul normativ național la cel internațional.

”Totuși sunt necesare eforturi continue în vederea actualizării mecanismelor de promovare a drepturilor omului, încât să avem o societate sănătoasă în care să predomine democrația și statul de drept”, a conchis Doina Gherman.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More