Parlamentul urmează să ratifice Instrumentul pentru modificarea Constituției Organizației Internaționale a Muncii

Chișinău, 2 decembrie 2020 Parlamentul urmează să ratifice Instrumentul pentru modificarea Constituției Organizației Internaționale a Muncii. Comisia politică externă și integrare europeană a decis, în ședința de astăzi, să propună plenului Parlamentului ratificarea documentului.

Instrumentul pentru modificarea Constituției Organizației Internaționale a Muncii propune un șir de modificări. Cea mai importantă ține de modificarea componenței numerice a Consiliului de Administrare, de la 56 de membri la 112 membri. Din totalul celor 112 membri, 56 vor fi din partea Guvernelor, câte 28 de membri din partea angajatorilor și, respectiv, a salariaților.

Totodată, potrivit Instrumentului de modificare, nu vor mai exista membri neelectivi pentru statele-membre cu cele mai importante industrii. Noua modalitate constă în distribuirea locurilor în Consiliul de Administrație pe regiuni geografice – Africa, America, Asia și Europa. În acest mod, va fi una cât mai reprezentativă posibil, ținând cont de interesele geografice, economice și sociale ale acestor 3 grupuri constitutive ale Consiliului de Administrație.

Potrivit documentului, Guvernul urmează să întreprindă măsurile necesare pentru realizarea prevederilor Instrumentului nominalizat.

Organizația Internațională a Muncii reunește guvernele, angajatorii și lucrătorii din 187 de state membre, pentru a stabili standarde de muncă, a dezvolta politici și a elabora programe care promovează o muncă decentă. Instrumentul pentru modificarea Constituției Organizației Internaționale a Muncii a fost adoptat la Geneva, pe data de 4 iunie 1986.

Proiectul urmează a fi examinat în ședința plenară a Parlamentului.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More