În 2021, valoarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală va rămâne la nivelul anului curent

Chișinău, 2 decembrie 2020 – În anul 2021, valoarea primei de asigurare obligatorie de asistență medicală va rămâne la nivelul anului curent și va constitui 4056 de lei, potrivit proiectului Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM) pe anul 2021.

La achitarea acesteia în primele trei luni ale anului vor fi aplicate reducerile de 50%, 60% şi 75%. Prima în formă procentuală din salariu va fi păstrată la nivel de 9%.

Comisia protecție socială, sănătate și familie a examinat, în cadrul ședinței de astăzi, și a aprobat, în unanimitate, raportul asupra PROIECTULUI Legii FAOAM, urmând să îl propună pentru dezbateri plenului Parlamentului. 

Potrivit documentului, pentru anul viitor în FAOAM sunt prevăzute venituri în sumă de 11,144 miliarde de lei şi cheltuieli în sumă de 11,344 miliarde de lei. Deficitul de 200 milioane lei va fi acoperit din contul soldului de mijloace bănești ce urmează să se formeze la finele anului 2020.

În comparaţie cu suma aprobată pentru 2020, este prognozată majorarea veniturilor cu cca 33% şi a cheltuielilor – cu 35,3%.

Cea mai mare parte a fondurilor AOAM, peste 11,181 miliarde de lei, urmează a fi direcționată în fondul pentru achitarea serviciilor medicale curente, în creștere cu cca 36% comparativ cu cea aprobată pentru 2020. Creşterea respectivă urmează să acopere cheltuielile necesare realizării Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Transferurile din bugetul de stat în fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru asigurarea categoriilor de persoane neangajate sunt prevăzute în mărime de 2,931 miliarde de lei.

Totodată, cca 2,761 miliarde de lei vor constitui transferurile pentru creșterea salariilor personalului medical, inclusiv etapa de majorare cu 30% începând cu 1 ianuarie 2021.

De asemenea, este inclusă acoperirea cheltuielilor destinate sporului pentru motivarea personalului antrenat în acordarea asistenţei medicale persoanelor cu COVID-19.

Legile bugetare anuale se examinează şi se adoptă de către Parlament în două lecturi.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More