NECROLOG In memoriam Iurie Harmelin

Iurie Harmelin și-a închinat viața lumii artelor spectacolului, fondând în anul 1978 teatrul care avea să devină epicentrul vieții teatrale pentru tineretul vorbitor de limbă rusă din or. Chișinău, și care la 40 de ani de la fondare a primit în titulatură și binemeritatul nume al creatorului său – Teatrul Dramatic de Stat pentru Tineret „S Ulițî Roz” Iurie Harmelin.

Iurie Harmelin a fost un regizor desăvârșit, montând peste 200 de spectacole din repertoriul culturii ruse și internaționale și insuflând tinerilor dragostea pentru Melpomene și Thalia, muzele care veghează scena vieții, a tragediei și a comediei. Maestrul Harmelin a fondat și unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri de teatru de la noi – „Moldfest.rampa.ru”, în cadrul căruia s-au afirmat atât tinere talente autohtone cât și viitoare stele ale scenelor din zeci de alte state ale lumii.

Pentru merituoasa sa activitate didactică, Iurie Harmelin a primit Ordinul „Gloria Muncii”, iar pentru rolul jucat în cultivarea artelor a devenit în anul 2014 cetățean de onoare al Chișinăului.

Sutele de discipoli fideli și miile de spectatori care i-au admirat talentul în frumosul teatru din Valea Trandafirilor îi vor duce mai departe opera, iar amprenta lui Iurie Harmelin asupra culturii Chișinăului din ultimele patru decenii va fi înveșnicită în cartea de onoare a capitalei țării.

Exprimăm sincere condoleanțe familiei, rudelor, prietenilor, colegilor din lumea teatrului, și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit pe Omul, Dascălul și Regizorul Iurie Harmelin.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Zbor lin, maestre!

Igor DODON, Președintele Republicii Moldova

Zinaida GRECEANÎI, Președintele Parlamentului Republicii Moldova

Ion CHICU, Prim-ministru al Republicii Moldova

Igor ȘAROV, ministru al Educației, Culturii și Cercetării

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More