Etapa finală a Jocului intelectual ”Cunoaște-ți Parlamentul!”

Chișinău, 15 mai 2021 – La Parlament, a început etapa finală a Jocului intelectual ”Cunoaște-ți Parlamentul!”, ediția a IV-a, în cadrul căreia concurează 30 de liceeni din întreaga țară.

În debutul jocului final, Lilia Melnic, Secretarul general adjunct al Parlamentului,  a salutat participanții, dorindu-le performanțe în această competiție inteligentă.

”De ce Parlamentul ține atât de mult la Jocul intelectual ”Cunoaște-ți Parlamentul”? Pentru că acesta permite conexiunea dinte tineri și Legislativul Republicii Moldova și contribuie la educația civică a tinerei generații”, a menționat Lilia Melnic.

În numele Parlamentului, oficialul a mulțumit tuturor echipelor participante la toate etapele acestei ediții, mentorilor lor, Direcțiilor raionale de specialitate în domeniul învățământului, Clubului moldovenesc de jocuri și Oficiilor teritoriale de informare ale Parlamentului din Edineț, Orhei, Leova și Comrat.

Octavian Sirețeanu, președintele Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale, a amintit că în cadrul etapelor preliminare a fost testată logica și cultura generală a participanților, iar astăzi vor avea loc mai multe runde cu întrebări despre parlamentarism, activitatea legislativă, precum și un exercițiu de simulare a prezentării unui proiect de lege, de la tribuna centrală a Parlamentului.

La etapa finală participă 5 echipe a câte 6 liceeni, câștigătoare a etapelor regionale de preselecție: ”PROXIMA” de la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” din orașul Anenii-Noi; ”Erasmus” din Mălăiești, raionul Criuleni; ”Invictus” – echipa Liceului Teoretic cu Profil de Arte ”Mihail Berezovschi” din capitală, ”Meritocrații”, Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” din orașul Drochia; ”LIGA” – Liceul Teoretic ”M. Guboglo” din municipiul Ceadîr-Lunga.

Echipele au fost selectate, pe parcursul lunii aprilie, în cadrul etapelor regionale de preselecție, prin intermediul celor patru OTIP-uri ale Parlamentului. Acestea au fost organizate cu suportul și implicarea Direcțiilor raionale de specialitate în domeniul învățământului și Clubului moldovenesc de jocuri intelectuale.

În după-amiaza zilei de astăzi, va fi cunoscută echipa învingătoare a celei de-a patra ediții  a Jocului intelectual ”Cunoaște-ți Parlamentul!”

15.05.2021 Etapa finală a celei de-a IV-a ediții a Jocului intelectual ”Cunoaște-ți Parlamentul!”

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova    

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More