Fracțiunea Partidului ȘOR a avut prima rundă de discuții cu Grupul parlamentar „PRO MOLDOVA” în vederea situației politice din țară
Fracțiunea parlamentară a Partidului Politic „ȘOR” a participat luni, 29 iunie, la prima rundă de discuții organizată de Grupul parlamentar „PRO MOLDOVA” în vederea demiterii actualului guvern, controlat de Igor Dodon și formarea unui nou cabinet de miniștri profesionist, cu un program viabil de guvernare, în măsură să stopeze efectele crizei economice și în domeniul medical.
Discuțiile dintre reprezentanții celor două formațiuni politice au vizat situația politică din țară, ambele părți căzând de acord că în Republica Moldova s-a creat o situația incertă, când fosta coaliție de guvernare a pierdut majoritatea parlamentară din cauza eșecurilor și a erorilor grave comise în contextul crizei pandemice.
De asemenea, s-a constatat faptul că din cauza gestionării proaste a situației, guvernul Dodon-Chicu a împins țara și într-o criză economică, ale cărei efecte devin din ce în ce mai vizibile și afectează tot mai mulți cetățeni.
În aceste condiții, deputații Fracțiunii Partidului ȘOR și Grupului parlamentar „PRO MOLDOVA” au reiterat necesitatea demiterii actualului guvern, care a pierdut susținerea politică, încrederea cetățenilor și orice sprijin extern. De asemenea, părțile au fost de acord că este necesară formarea, alături de reprezentanții celorlalte formațiuni politice parlamentare de opoziție, a unui alt Executiv care să răspundă și să găsească soluții pentru necesitățile imediate și pe termen lung ale Republicii Moldova și cetățenilor săi.
Fracțiunea parlamentară ”Partidul ȘOR”