Dumitru Diacov, către deputatul PAS Igor Grosu: Dacă voi vă aliniați acelor scenarii de cumpărare la licitație a deputaților, este o chestie rușinoasă

”Noi discutăm despre faptul că s-a creat o situație neordinară în Republica Moldova și în Parlamentul Republicii Moldova. Ieri, scenariul acesta gălăgios a fost făcut de Șor și de Candu. Astăzi, dvs. vă aliniați acestui scenariu. Procedura de asumare a răspunderii  este una absolut legală, mai ales în condițiile actualului Parlament. Dacă voi vă aliniați acelor scenarii de cumpărarea la licitație a deputaților, este o chestie rușinoasă”, a spus Dumitru Diacov.

Declarațiile președintelui de onoare al PDM au fost făcute după ce reprezentanții opoziției au boicotat ședința de astăzi a Parlamentului în care Guvernul urma să-și asume răspunderea pentru rectificarea Legii Bugetului de Stat. Inițiativa a fost agreată în cadrul coaliției de guvernare pentru a promova  majorarea salariilor lucrătorilor medicali, acordarea ajutorului de 700 de lei pentru pensionari, majorarea subvențiilor pentru fermieri și extinderea programului Prima Casă pentru militari, polițiști și angajații altor structuri de forță.

Fracțiunea parlamentară PDM

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More