Dan Perciun, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie a avut o întrevedere cu omologul său din cadrul Legislativului elen, Konstantinos Maravegias

Chișinău, 08 noiembrie 2021 – Președintele Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun a avut, astăzi, o întrevedere cu Konstantinos Maravegias, membrul Comitetului permanent pentru afaceri sociale din cadrul Parlamentului Republicii Elene, aflat într-o vizită oficială în țara noastră.

La întrevedere au participat deputații Adrian Belîi, Dorian Istratii, Ana Oglinda, membri ai Comisiei protecție socială, sănătate și familie.

În cadrul dialogului, oficialii au abordat mai multe subiecte de interes comun, cu accent pe domeniul protecției sociale și asigurării medicale.

În această ordine de idei, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Dan Perciun, a apreciat progresul obținut în demersul de ratificare a Acordului dintre Republica Moldova și Republica Elenă în domeniul securității sociale.

De asemenea, deputatul a evidențiat oportunitatea de a învăța din experiența și bunele practici ale statului elen cu referire la consolidarea sistemului social și medical.

Întrevederea a prilejuit, de asemenea, efectuarea unui schimb de opinii cu privire evoluțiile și perspectivele de redresare a situației economice și sociale, provocate de pandemia de COVID-19.

La final, oficialii au subliniat importanța valorificării oportunităților de colaborare dintre statele noastre, în domenii de interes comun și și-au exprimat încrederea că parteneriatul dintre Republica Moldova și Republica Elenă va continua să se dezvolte pe multiple planuri, în beneficiul cetățenilor. 

08.11.2021 - Întrevederea membrilor Comisiei protecție socială, sănătate și familie cu președintele Grupului de prietenie Grecia-Moldova, Konstantinos Maravegias, membrul Comitetului permanent pentru afaceri sociale și membrul Comitetului permanent specia

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More