Legislativul a votat, în prima lectură, inițiativa privind schimbarea destinației terenurilor agricole pentru a fi utilizate în scopuri…

Chișinău, 7 iulie 2022 - Deputații au examinat, în ședința de astăzi, proiectul de modificare a Codului funciar, lansat cu titlu de inițiativă de președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Vladimir Bolea. Potrivit autorului, inițiativa oferă posibilitatea întreprinderilor miniere, inclusiv cele cu capital străin, de a-și continua activitatea și de a implementa noi proiecte în industria minieră, precum și de a continua producerea materialelor de construcție din materia primă locală. În

Cadrul normativ privind relațiile de condominiu a fost îmbunătățit

Chișinău, 7 iulie 2022 – Proiectul de lege cu privire la condominiu a fost aprobat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, în lectura a doua. Documentul a fost elaborat de un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate” și are ca scop îmbunătățirea cadrului normativ care reglementează relațiile de condominiu. Noua lege se va aplica în cazul tuturor condominiilor, indiferent de destinația locativă ori nelocativă a construcției ori a unităților în condominiu, cu excepțiile stabilite prin

Parlamentul a luat act de cererea de demisie depusă de către deputatul Dorel Iurcu

Chișinău, 7 iulie 2022 – În cadrul ședinței plenare de astăzi, Legislativul a luat act de cererea de demisie depusă de către deputatul din Fracțiunea ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Dorel Iurcu. Dorel Iurcu și-a depus cererea de demisie la data de 28 iunie, după ce i-a fost validat mandatul de primar al comunei Horodiște, raionul Rezina. În conformitate cu Legea despre statutul deputatului în Parlament, mandatul vacant va fi atribuit supleantului imediat următor de pe lista concurentului electoral. Direcția

Proiectul de ratificare a Acordului cu BERD privind securitatea furnizării gazelor naturale, votat în prima lectură

Chișinău, 7 iulie 2022 – Proiectul de ratificare a Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a fost aprobat în prima lectură. Potrivit Acordului, Guvernul Moldovei va contracta un împrumut în sumă de 300 de milioane de euro din partea BERD pentru implementarea proiectului ”Securitatea furnizării gazelor naturale”. Creditul va fi debursat în două tranșe a câte 100 de milioane și 200 de milioane de euro, corespunzător. Banii vor fi utilizați pentru crearea

Noul cod deontologic al angajatului Centrului Național Anticorupție, votat de Parlament

Chișinău, 07 iulie 2022 – Angajații Centrului Național Anticorupție (CNA) vor avea un nou cod deontologic. În cadrul ședinței plenare de astăzi, un PROIECT de hotărâre a fost votat de membrii Legislativului. Documentul conține mai multe norme de deontologie profesională și de disciplină, care sunt obligatorii pentru angajații Centrului Național Anticorupție. Scopul acestei inițiative este de a spori responsabilitate profesională a angajaților CNA, dar și de a informa publicul despre conduita colaboratorilor Centrului.

Măsuri legislative pentru eficientizarea activității Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, votate în prima lectură de Parlament

Chișinău, 07 iulie 2022 – Deputații au votat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, un PROIECT de lege, care are scopul de a eficientiza activitatea Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI). Una dintre modificările propuse se referă la posibilitatea de a vinde anticipat mijloacele de transport sechestrate, în lipsa unei condamnări definitive a persoanei sau a unei decizii de confiscare. Autorii proiectului menționează că, în cazul mijloacelor de transport, valoarea acestora se diminuează în timp și, drept

Republica Moldova va adera la Convenția privind transporturile internaționale feroviare

Chișinău, 7 iulie 2022 – În domeniul transportului feroviar din țara noastră ar putea fi aplicate standarde internaționale (CIV - pentru transportul de călători și CIM - privind transportarea mărfurilor), după aderarea Republicii Moldova la Convenția privind transporturile internaționale feroviare (COTIF). Un proiect de lege în acest sens a fost aprobat, în prima lectură, cu votul a 62 de deputați. Obiectivul primordial al acestei Convenții este de a dezvolta și de a consolida colaborarea în domeniul transportului

Obligativitatea aplicării timbrului de acciză pe pachet la cartușele şi rezervele pentru țigarete electronice, aprobată în prima lectură

Chișinău, 7 iulie 2022 – Deputații au susținut, în prima lectură, ajustări în legislație care prevăd obligativitatea aplicării timbrului de acciză direct pe pachet la cartuşele şi rezervele pentru ţigarete electronice, preparatele destinate utilizării în cartuşe şi rezerve pentru ţigarete electronice. Accizele vor fi aplicate pentru fiecare unitate în parte și nu per litru cum este în prezent. Inițiativa legislativă aparține deputaților Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Dumitru Alaiba,

Votat în lectură finală: polița RCA va putea fi perfectată și procurată online

Chișinău, 7 iulie 2022 – Asigurarea auto obligatorie (RCA) va putea fi perfectată și procurată online. Deputații au votat, în lectură finală, modificări la Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule, Codul Contravențional și Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Modificările au drept obiectiv digitalizarea procesului de emitere a RCA. Implementarea inovațiilor digitale în asigurări va duce la dezvoltarea

Persoanele antrenate la strângerea munițiilor, la deminarea teritoriului după anul 1992, vor beneficia de alocații de stat

Chișinău, 7 iulie 2022 - Cu votul unanim al deputaților prezenți la ședința plenară, a fost aprobat în lectură finală un proiect de lege prin care se extind categoriile de beneficiari ai alocațiilor lunare de stat. Astfel, persoanele antrenate de organele puterii locale la strângerea munițiilor și a tehnicii militare, la deminarea teritoriului și a obiectelor după anul 1992 vor beneficia de alocații lunare de 750 de lei. De alocație vor beneficia 49 de persoane. În vederea punerii în aplicare a acestei măsuri de

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...