Parlamentul a aprobat retragerea din circuitul agricol a unui teren în vederea construirii pe acesta a Spitalului Regional Bălți

Chișinău, 2 februarie 2023 – Parlamentul a examinat, în ședința de astăzi, proiectul de lege care prevede retragerea din circuitul agricol a unui teren în vederea construirii pe acesta a Spitalului Regional Bălți. Potrivit DOCUMENTULUI, terenul are o suprafață de cinci hectare, este  amplasat în extravilanul satului Corlăteni, raionul Rîșcani,  și, în prezent, se află în gestiunea Institutului de Cercetări pentru Culturile de Câmp „Selecția”. Terenul a fost selectat pentru construcția  Spitalului Regional Bălți în

Radu Marian a fost desemnat președinte al Comisiei economie, buget și finanțe

Chișinău, 2 februarie 2023 – Radu Marian este noul președinte al Comisiei economie, buget și finanțe. Un PROIECT de hotărâre care prevede acest lucru a fost votat de 66 de deputați. Totodată, proiectul de hotărâre prevede și alte modificări în componența Comisiei economie, buget și finanțe: Valentina Manic va fi vicepreședinte, Sergiu Lazarencu – secretar, iar Victor Spînu – membru al Comisiei. De asemenea, a fost modificată componența nominală a altor comisii parlamentare permanente. Alina Dandara va face parte din

Legea care se referă la revizuirea cadrului normativ privind nediscriminarea și asigurarea egalității a fost reexaminată

Chișinău, 2 februarie 2023 – Termenul de intrare în vigoare a LEGII pentru modificarea unor acte normative cu scopul de a revizui cadrul legal privind nediscriminarea și asigurarea egalității a fost modificat. Pentru asta au votat 58 de deputați. De menționa că, în contextul procedurii de promulgare a Legii, Președintele Republicii Moldova a înaintat o obiecție legată de data în vigoare a acesteia. Revizuirea cadrului normativ privind nediscriminarea și asigurarea egalității a fost elaborată cu scopul înlăturării

Pragurile pentru contractele de achiziții publice de mică valoare au fost majorate

Chișinău, 2 februarie 2023 - Pragurile pentru contractele de achiziții publice de mică valoare au fost majorate, urmare a impactului inflației din ultima perioadă. Parlamentul a votat în cea de-a doua lectură modificări la Legea privind achizițiile publice, proiect înaintat de un grup de deputați ai Fracțiunii PAS. Astfel, pragurile privind achizițiile publice se majorează cu 50%. Ca rezultat, pentru contractele de achiziții de bunuri și servicii suma crește de la 200 000 lei până la 300 000 lei, pentru contractele de

Parlamentul a adoptat modificări la cadrul normativ în domeniul asigurării securității statului

Chișinău, 2 februarie 2023– Deputații au adoptat PROIECTUL de lege care are scopul de a îmbunătăți cadrul normativ în domeniul securității statului va fi îmbunătățit. În acest sens, a fost modificat Codul penal, pentru combaterea riscurilor și amenințărilor, generate de acțiunile informativ subversive ale serviciilor speciale străine în raport cu Republica Moldova. Potrivit autorilor inițiativei legislative, necesitatea stabilirii și aplicării unui sistem de măsuri juridice și penale pentru manifestările care atenuează

La stabilirea prețului de vânzare-cumpărare a terenurilor destinate construcțiilor se va lua în calcul amplasarea geografică a acestora

Chișinău, 2 februarie 2023 – Prețul de vânzare-cumpărare a terenurilor destinate construcțiilor va fi ajustat în funcție de amplasarea acestora. Un proiect de lege în acest sens a fost votat, astăzi, de deputați în a doua lectură. Conform DOCUMENTULUI, coeficienții care vor fi aplicați la stabilirea prețului normativ al terenurilor libere de construcții și destinate în acest scop, altele decât cele din municipiul Chișinău, vor fi: 0,7 – pentru municipiile Bălţi, Bender, Tiraspol şi 0,5 – pentru localităţile care intră în

A fost modificat mecanismul de recuperare a cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice garantate de stat

Chișinău, 2 februarie 2023 – Recuperarea cheltuielilor pentru acordarea asistenței juridice garantate de stat va fi realizată printr-un mecanism nou. Un PROIECT de lege care prevede acest lucru a fost aprobat, în a doua lectură, de 62 de deputați. Inițiativa legislativă prevede că prestația bănească datorată de către beneficiarul asistenței juridice garantate de stat devine scadentă după expirarea termenului de 30 de zile de la data indicată în avizul de primire a deciziei de recuperare, confirmării

Modificările la Legea cu privire la Avocatul Poporului au fost reexaminate de Parlament

Chișinău, 2 februarie 2023 – Modificările la LEGEA cu privire la Avocatul Poporului au fost reexaminate de Parlament, urmare a propunerilor făcute de Președintele Republicii Moldova. Recomandările primite de la Președinție se referă la anumite contradicții ce țin de bugetul Oficiului Avocatului Poporului în raport cu cadrul juridic general în domeniul finanțelor publice. În acest sens, modificările au fost votate de 61 de deputați. Modificările la Legea cu privire la Avocatul Poporului a fost adoptate de Parlament la

Procesul de înregistrare a gospodăriilor țărănești va dura mai puțin

Chișinău, 2 februarie 2023 – Termenul de înregistrare a gospodăriilor țărănești (de fermier) va fi micșorat, iar certificatul de înregistrare a acestora va fi exclus. Parlamentul a votat, astăzi, în cea de-a doua lectură proiectul de modificare a Legii privind gospodăriile țărănești (de fermier). DOCUMENTUL a fost elaborat în vederea uniformizării procedurii de înregistrare a unităților de drept de către „Agenția Servicii Publice”, ajustării la prevederile Codului civil și prevede excluderea certificatului de

Fracțiunea PAS are doi deputați noi în Parlament

Chișinău, 2 februarie 2023 – Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate are doi noi deputați: Alina Dandara și Mihail Leahu, candidați supleanți pe lista PAS. Curtea Constituțională, prin hotărârea sa din 5 ianuarie 2023, a validat mandatele de deputat ale acestora. În debutul primei ședințe plenare din actuala sesiune, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, le-a urat celor doi deputați bun venit și succes în activitate. Vacanța a două mandate de deputat în cadrul Fracțiunii PAS a intervenit urmare

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...