Parlamentul a adoptat modificări la cadrul normativ în domeniul asigurării securității statului

Chișinău, 2 februarie 2023– Deputații au adoptat PROIECTUL de lege care are scopul de a îmbunătăți cadrul normativ în domeniul securității statului va fi îmbunătățit. În acest sens, a fost modificat Codul penal, pentru combaterea riscurilor și amenințărilor, generate de acțiunile informativ subversive ale serviciilor speciale străine în raport cu Republica Moldova.

Potrivit autorilor inițiativei legislative, necesitatea stabilirii și aplicării unui sistem de măsuri juridice și penale pentru manifestările care atenuează la integritatea, suveranitatea și securitate statului reiese din specificul situației actuale, în contextul asigurării naționale.

Documentul prevede completarea Codului penal cu noțiuni, care incriminează faptele conexe infracțiunilor de spionaj și de trădare de patrie. Astfel, va fi sancționată penal inițierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul țării noastre a structurilor informative ilegale. Totodată, vor fi trase la răspundere penală persoanele care vor instiga alte persoane să comită acțiuni care dăunează suveranității, independenței, inviolabilității teritoriale, securității statului sau capacității de apărare a Republicii Moldova.

Codul penal va mai fi completat cu o nouă componentă de infracțiune, și anume acțiunile săvârșite cu scopul de a separa o parte din teritoriul Republicii Moldova, precum și distribuirea informațiilor care incită la astfel de acțiuni.

Proiectul de lege a fost votat, în a doua lectură, de 60 de deputați.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...