Deputata Marcela Adam a participat la Conferința Președinților Regionalei Europa din cadrul Adunării Parlamentare a Francofoniei

Chișinău, 5 iunie 2023 –  Deputata Marcela Adam, membră a delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF), a participat la Conferința Președinților Regionalei Europa din cadrul APF. Evenimentul s-a desfășurat în perioada 1 – 2 iunie, la Paris. În cadrul conferinței, deputata Marcela Adam a avut un discurs despre consecințele războiului din Ucraina asupra țărilor din vecinătate, oferind exemplul Republicii Moldova. „Tragedia care se desfășoară în Ucraina a bulversat întreaga

În luna mai, la ședințele comisiilor parlamentare permanente au fost examinate 107 proiecte de acte normative

Chișinău, 5 iunie 2023 – Pe parcursul lunii mai, comisiile parlamentare permanente s-au întrunit în 38 de ședințe. În cadrul acestora au fost aprobate 39 de rapoarte, opt corapoarte, iar numărul avizelor a ajuns la 60. În această perioadă, membrii Comisiei economie, buget și finanțe s-au întrunit în cinci ședințe. La ele, au fost aprobate 16 rapoarte, două corapoarte și patru avize. Totodată, la ședințele convocate de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică au fost aprobate patru rapoarte și au fost

A fost lansat concursul pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului

Chișinău, 5 iunie 2023 – A fost lansat concursul pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului. Persoanele interesate pot depune dosarul până la data de 30 iunie 2023. Potrivit REGULAMENTULUI privind organizarea și desfășurarea concursului, candidații la funcția de Avocat al Poporului pentru drepturile copilului trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiții: să fie cetățean al Republicii Moldova; să nu fie supus unei măsuri de ocrotire judiciară sub forma tutelei și să

Pe parcursul lunii mai, deputații au votat 48 de inițiative legislative

Chișinău, 5 iunie 2023 – În luna mai, în plenul Parlamentului a fost votate, în prima sau a doua lectură, 48 de proiecte de acte normative. În aceeași perioadă, au intrat în procedură legislativă 41 de proiecte. Potrivit datelor statistice, 17 inițiative legislative au fost votate în prima lectură. De asemenea, deputații au adoptat 31 de acte normative. 19 dintre ele au fost legi, iar 12 – hotărâri. De menționat că șase proiecte au fost votate în prima și în a doua lectură în aceeași ședință plenară. În luna mai,

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu un grup de moldoveni stabiliți cu traiul în Milano și Padova

Chișinău, 5 iunie 2023 – Aflat într-o vizită oficială în Italia, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu un grup de moldoveni stabiliți cu traiul în Milano și Padova. Discuțiile s-au axat pe subiecte de actualitate, printre care problemele generate de războiul din Ucraina sau reformele inițiate de autoritățile de la Chișinău. „Suntem conștienți că unele procese durează mai mult și că ne dorim ca totul să se întâmple cu pași mai rapizi, dar lucrurile se mișcă deja. Zilele trecute, Uniunea Europeană a

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare din perioada 8 – 23 iunie

Chișinău, 30 mai 2023 – Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare care se vor desfășura în perioada 8 – 23 iunie. În plenul Parlamentului vor fi propuse spre adoptare două inițiative legislative care vizează sectorul justiției: proiectul de lege privind selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor și inițiativa legislativă care prevede îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a judecătorilor. De asemenea, în a doua lectură vor fi examinate

Un grup de angajați ai Secretariatului Parlamentului au participat la un curs de dezvoltare a abilităților digitale avansate

Chișinău, 30 mai 2023 – Un grup de angajați ai Secretariatului Parlamentului au participat la un curs de dezvoltare a abilităților digitale avansate. În cadrul acestuia, angajații au avut posibilitatea să-și îmbunătățească capacitățile în materie de tehnologii digitale. Cursul a fost organizat de Secretariatul Parlamentului în comun cu Fundația Hanns Seidel în Moldova. „Investiția făcută în cadrul acestui curs are despre scop eficientizarea activității Secretariatului Parlamentului și majorarea gradului de

Declarația Adunării Parlamentare Moldo-Polone: Deschiderea negocierilor de aderare la UE cât mai curând posibil va asigura ireversibilitatea…

Chișinău, 30 mai 2023 – Polonia este pregătită să ofere sprijin politic, precum și cunoștințele necesare în efortul Republicii Moldovei pe calea spre aderarea cu drepturi depline la UE. Sprijinul urmează a fi acordat atât la nivel bilateral, cât și prin intermediul mecanismelor și instrumentelor relevante europene. Angajamentul se conține în Declarația Comună a Adunării Parlamentare a Republicii Polone și a Republicii Moldova, semnată ieri, la Varșovia de către copreședinții Adunării, Mihail Popșoi și Ryszard Terlecki.

Grupuri numeroase de copii, tineri și adulți au vizitat Parlamentul cu ocazia Zilei Ușilor Deschise

Chișinău, 29 mai 2023 – Parlamentul și-a deschis astăzi larg ușile pentru toți doritorii de a afla mai multe informații despre activitatea deputaților și istoria instituției parlamentare. Cu ocazia Zilei Ușilor Deschise, instituția parlamentară a găzduit vizitatori din diferite localități ale țării, dar și de peste hotare. https://flic.kr/p/2oDHfGK Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și alți deputați, dar și Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița, au fost ghizi pentru numeroasele grupuri de

Expoziția de fotografii și documente „Sfatul Țării – file de istorie”, organizată la Parlament

Chișinău, 29 mai 2023 – Expoziția cu genericul „Sfatul Țării – file de istorie”, ce cuprinde o colecție de fotografii și documente care prezintă procesul decizional, personalitățile implicate și evenimentele-cheie din perioada de activitate a Sfatului Țării, este găzduită de Muzeul Parlamentului. Exponatele oferă o imagine detaliată a activității organului legislativ suprem al Basarabiei din perioada 1917-1918. Printre documentele expuse, unele în original, se regăsesc regulamentul de organizare a alegerilor în

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...