Categorie de navigare

Comisii

Majorarea asistenței financiare a UE pentru Moldova cu 145 de milioane de euro, avizată de Comisia politică externă și integrare europeană

Chișinău, 28 iunie 2023 – Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat avizul consultativ pentru Addendumul la Memorandumul UE privind majorarea asistenței financiare pentru Moldova cu 145 de milioane de euro, inclusiv 45 de milioane de euro – grant. Totodată, comisia a votat alte două avize consultative, necesare pentru punerea în aplicare a Addendumului respectiv: privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării proiectului Addendumului și privind inițierea negocierilor și aprobarea semnării proiectului

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a audiat raportul privind implementarea Legii cu privire la Inspectoratul General…

Chișinău, 28 iunie 2023 – Membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică au audiat, în cadrul ședinței de astăzi, raportul privind implementarea Legii cu privire la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Informația a fost prezentată de șeful Inspectoratului, Alexandru Oprea. Potrivit raportului, pe parcursul anului 2022, de către subdiviziunile de intervenție ale Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au fost realizate 30963 de misiuni. În cadrul acestora au fost salvate 868

Moldova va obține un împrumut de la BIRD în valoare de 50,1 de milioane de euro pentru agricultură

Chișinău, 28 iunie 2023 – Republica Moldova va obține de la Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) un împrumut în valoare de 50,1 de milioane de euro pentru realizarea proiectului „Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI)”. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat coraportul la proiectul de lege pentru ratificarea acordului respectiv. Proiectul AGGRI are menirea de a sprijini obiectivele Republicii Moldova de a îmbunătăți prestarea serviciilor

Republica Moldova va adera la Convenția de la Haga privind acordurile de alegere a forului

Chișinău, 28 iunie 2023 - Republica Moldova va adera la Convenția de la Haga privind acordurile de alegere a forului. Obiectivul principal al Convenției este asigurarea eficienței acordurilor de alegere a forului între părți la tranzacțiile comerciale internaționale, sporind previzibilitatea soluțiilor judiciare în cadrul unor asemenea operațiuni. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat avizul consultativ pentru aderarea la acest tratat internațional. În special, Convenția garantează părților

Legislația privind securitatea și sănătatea în muncă va fi racordată la Directiva UE

Chișinău, 28 iunie 2023 – Parlamentul va racorda legislația națională privind securitatea și sănătatea în muncă la Directiva UE privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă. Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat coraportul la proiectul de modificare a Legii securității și sănătății în muncă. Modificarea face parte din prioritățile agendei de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Directiva-cadru europeană

În Moldova ar putea fi creat Fondul de subvenționare în domeniul mass-media – inițiativa a fost supusă consultărilor publice

Chișinău, 27 iunie 2023 - În Republica Moldova ar putea fi creat Fondul de subvenționare în domeniul mass-media. Un proiect de lege în acest sens, elaborat cu titlu de inițiativă legislativă de către un grup de deputați în baza propunerilor venite de la societatea civilă, a fost supus consultărilor publice organizate de Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media. Autorii argumentează că asemenea fonduri funcționează în mai multe țări, iar în Republica Moldova cadrul normativ național nu conține

Comisia parlamentară de profil a audiat raportul de activitate al Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură pentru primul semestru al…

Chișinău, 21 iunie 2023 – Comisia agricultură și industrie alimentară a audiat, astăzi, raportul de activitate al Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA), pentru perioada 1 ianuarie – 20 iunie 2023. Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură este autoritatea responsabilă de gestionarea eficientă a Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (FNDAMR), inclusiv a surselor financiare provenite de la parteneri de dezvoltare. Pentru anul în curs, mijloacele financiare ale FNDAMR

Opt candidați, admiși la concursul pentru funcția de director al ANRE  

Chișinău, 21 iunie 2023 – Opt candidați au fost admiși la concursul public pentru funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Decizia respectivă a fost adoptată, astăzi, de membrii Comisiei economie, buget și finanțe. CANDIDAȚII ADMIȘI sunt Andrei Adam, Victor Gonța, Pavel Ciubotaru, Cornelia Gorincioi, Victor Melinceanu, Adrian Gorodenco, Alexandru Ursu, Diana Enachi. Concursul a fost lansat pe 12 aprilie, iar pe 24 mai a fost prelungit. Dosarele

Parlamentul urmează să simplifice procedura de elaborare și aprobare a cadastrului funciar anual

Chișinău, 21 iunie 2023 – Procedura de elaborare și aprobare a cadastrului funciar anual urmează a fi simplificată. Raportul la un proiect de modificare a mai multor acte normative în acest sens a fost aprobat, astăzi, de membrii Comisiei agricultură și industrie alimentară. Documentul prevede delegarea, de la Guvern către Agenția Relații Funciare și Cadastru, a competenței de aprobare a cadastrului funciar anual și publicarea fișelor cadastrale pe portalul guvernamental al datelor deschise. Agenția Relații Funciare și

Auditul procesului de achiziție a medicamentelor și dispozitivelor medicale a fost discutat la Comisia de control al finanțelor publice

Chișinău, 21 iunie 2023 – Neconformități în procesul de achiziție, autorizare, import, livrare, gestionare a medicamentelor și dispozitivelor medicale au fost constatate în cadrul unui audit realizat de Curtea de Conturi. Raportul respectiv a fost audiat, astăzi, la ședința publică a Comisiei de control al finanțelor publice. Potrivit auditului conformității asupra introducerii pe piață și gestionării medicamentelor și dispozitivelor medicale în Republica Moldova, autoritățile și instituțiile implicate în aceste procese

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...