Categorie de navigare
Comisii
Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021
Chișinău, 29 septembrie 2021 – În cadrul ședinței de astăzi a Comisiei protecție socială, sănătate și familie a fost aprobat raportul, pentru prima lectură, a proiectului de modificare a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021.
DOCUMENTUL a fost elaborat în scopul precizării veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021.
Necesitatea precizării a fost condiționată de mai mulți factori, precum: rezultatele executării indicatorilor bugetului în I semestru al!-->!-->!-->!-->!-->…
Republica Moldova va primi 24,8 milioane euro de la Banca Mondială, în scopul implementării proiectului privind imunizarea populației
Chișinău, 29 septembrie 2021 – Banca Mondială va oferi Republicii Moldova o finanțare adițională, în valoare de 24,8 milioane de euro, sub formă de credit, care are drept scop implementarea procesului de imunizare împotriva infecției COVID-19, la nivel național.
În cadrul ședinței de astăzi, Comisia economie, buget și finanțe a aprobat raportul pentru două lecturi la proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare (AID) privind Proiectul!-->!-->!-->…
Aprobat în comisie parlamentară: asistența FMI va fi utilizată pentru finanțarea necesităților bugetului de stat
Chișinău, 29 septembrie 2021 – Comisia economie buget și finanțe a aprobat raportul la proiectul de lege privind utilizarea Drepturilor Speciale de Tragere (DST) alocate Republicii Moldova de Fondul Monetar Internațional (FMI).
În conformitate cu acest proiect, suma de 165,333 de milioane de DST, echivalentă a circa 236 de milioane de dolari, va fi utilizată pentru finanțarea necesităților bugetului de stat.
Banca Națională a Moldovei va transfera Ministerului Finanțelor mijloacele, în termenele și condițiile!-->!-->!-->!-->!-->…
Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a efectuat o vizită de documentare la Ministerul Apărării
Chișinău, 28 septembrie 2021 – Membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică au audiat, astăzi, raportul de activitate al unităților militare din cadrul Armatei Naționale.
În cadrul vizitei, membrii Comisiei parlamentare au avut o întrevedere cu Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și șeful interimar al Marelui Stat Major, comandant al Armatei Naționale, colonelul Adrian Efros.
Discuțiile au vizat funcționalitatea unităților militare și capabilitatea operațională a Armatei Naționale.
De!-->!-->!-->!-->!-->!-->!-->…
Dumitru Alaiba a discutat cu membrii Consiliului Birourilor sistemului ”Carte Verde”
Chișinău, 28 septembrie 2021 – Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, a avut, astăzi, o întâlnire cu membrii Consiliului Birourilor sistemului ”Carte Verde”, cu sediul la Bruxelles.
Discuțiile au vizat situația actuală și perspectivele de dezvoltare a pieței de asigurări în particular și a sectorului financiar nebancar în general.
Interlocutorii și-au exprimat satisfacția în legătură cu faptul că Republica Moldova a depășit etapa bulversată legată de excluderea din sistemul ”Carte Verde”.
!-->!-->!-->!-->!-->!-->!-->…
Vizita de documentare a Comisiei protecție socială, sănătate și familie la Agenția Națională pentru Sănătate Publică
Chișinău, 28 septembrie 2021 – Membrii Comisiei protecție socială, sănătate și familie au audiat raportul de activitate al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), în cadrul unei vizite de documentare efectuate astăzi.
Vizită de documentare face parte din Planul audierilor și vizitelor în teritoriu ale Comisiei, pentru sesiunea de toamnă 2021.
În cadrul vizitei, membrii Comisiei parlamentare s-au întâlnit cu echipa instituției și au fost informați despre problemele cu care se confruntă autoritatea!-->!-->!-->!-->!-->…
Comisia economie, buget și finanțe anunță organizarea concursului de selectare a candidaților la funcția de director general al Agenției…
Chișinău, 28 septembrie 2021 - Comisia economie, buget și finanțe anunță organizarea concursului de selectare a candidaților la funcția de Consilier pentru soluționarea contestațiilor - director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor.
Candidaţii vor depune dosarele complete la Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului Republicii Moldova pe adresa electronică: ceb@parlament.md sau pe adresa: MD-2073, mun. Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfîânt, 105 (sediul Parlamentului), etajul 5, bir.!-->!-->!-->…
Comisia economie, buget și finanțe s-a familiarizat la fața locului cu așteptările investitorilor și angajaților unei mari companii…
Chișinău, 27 septembrie 2021 - Membrii Comisiei economie, buget și finanțe au efectuat, astăzi, o vizită la Compania japonezo-germană ”Sumitomo Electric Bordnetze” (”SEBN”) – rezident al Zonei Economice Libere (ZEL) Bălți, Subzona Orhei. Deputații au discutat cu Marin Ciobanu, administratorul ZEL Bălți, și cu Igor Corman, directorul companiei. De asemenea, s-au familiarizat cu unele aspecte ale proceselor de producție și condițiilor de muncă a angajaților întreprinderii.
Potrivit președintelui Comisiei!-->!-->!-->…
Comisia securitate națională, apărare și ordine publică inițiază consultarea publică a mai multor proiecte de lege
Chișinău, 23 septembrie 2021 - Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a inițiat procesul de consultare publică a mai multor proiecte de lege.
Va fi supus consultărilor proiectul de lege, numărul de înregistrare 246 din 20.09.2021, pentru modificarea Legii nr.283 din anul 2003 privind activitatea particulară de detectiv și de pază, Legii nr.845 din 1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi.
De asemenea, vor fi organizate consultări publice pe marginea a două proiecte de lege, pentru!-->!-->!-->!-->!-->…
Inițiativă legislativă: reducerea cotei TVA pentru HoReCa, de la 1 octombrie
Chișinău, 22 septembrie 2021 -Reducerea TVA pentru industria HoReCa, de la 12% la 6%, pentru perioada stării de urgență și stării de urgență în sănătate publică, ar putea să intre în vigoare la 1 octombrie. Inițiativa legislativa a fost lansată de deputatul Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Dumitru Alaiba, președintele Comisiei economie, buget și finanțe. Raportul la proiectul de lege a fost votat în unanimitate de membrii comisiei, în ședința de astăzi.
Legea care prevede reducerea Taxei pe!-->!-->!-->…