Inițiativă legislativă: reducerea cotei TVA pentru HoReCa, de la 1 octombrie

Chișinău, 22 septembrie 2021 -Reducerea TVA pentru industria HoReCa, de la 12% la 6%, pentru perioada stării de urgență și stării de urgență în sănătate publică, ar putea să intre în vigoare la 1 octombrie. Inițiativa legislativa a fost lansată de deputatul Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Dumitru Alaiba, președintele Comisiei economie, buget și finanțe. Raportul la proiectul de lege a fost votat în unanimitate de membrii comisiei, în ședința de astăzi.

Legea care prevede reducerea Taxei pe Valoare Adăugată pentru unele activități economice a fost publicată la data de 21 mai, urmând să fie aplicată începând cu 21 noiembrie 2021. Autorul noului proiect de lege propune accelerarea lansării facilităților fiscale pentru HoReCa, având în vedere pierderile considerabile pe care le-au suportat companiile din cauza restricțiilor impuse în legătură cu pandemia de COVID-19.

Astfel, de la 1 octombrie anul curent ar urma să fie aplicată cota de impozitare a TVA redusă, în mărime de 6%, pentru serviciile de cazare, produsele alimentare și/sau băuturi, cu excepția producției alcoolice.

PROIECTUL de lege pentru modificarea Legii cu privire la impozitarea specială a serviciilor realizate în cadrul activităților atribuite la secțiunea I a Clasificatorului activităților din economia Moldovei urmează să fie supus dezbaterilor în ședința plenară a Legislativului.

În Republica Moldova, a fost instituită starea de urgență în sănătate publică la nivel național, începând cu 10 septembrie.

22.09.2021 - Ședința Comisiei economie, buget și finanțe

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More