Măsuri legislative pentru îmbunătățirea procesului electoral, votate în prima lectură de Parlament
Chișinău, 15 decembrie 2023 – Un PROIECT de lege care are drept scop îmbunătățirea procesului electoral, precum și asigurarea transparenței și echității în desfășurarea alegerilor a fost votat în prima lectură de Parlament.
Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, urmare a propunerilor făcute de Comisia Electorală Centrală. Prin acest proiect de lege se urmărește înlăturarea unor carențe legislative, inclusiv de ordin tehnic, sesizate după desfășurarea scrutinului local din toamna acestui an. Astfel, modificările propuse vor contribui la perfecționarea procedurilor electorale și eludarea interpretărilor de ordin normativ de către subiecții implicați în procesul electoral.
Autorii propun ajustarea noțiunilor din Codul electoral care se referă la agitația electorală și Registrul funcționarilor electorali. Mai sunt propuse măsuri pentru transparentizarea informației privind finanțarea campaniei electorale și a activității partidelor politice. Totodată, în privința aplicabilității prevederilor Codului electoral privind perioada de desfășurare a alegerilor prezidențiale, autorii menționează că este necesară efectuarea unei distincții sub aspectul criteriilor care determină organizarea acestora.
Proiectul de lege care vizează modificări la Codul electoral și Legea privind partidele politice a fost aprobat, în prima lectură, de 58 de deputați. Documentul va fi propus spre adoptare în a doua lectură în plenul Parlamentului.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova