Biroul Permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din această săptămână

Chișinău, 29 septembrie 2021 – Deputații se vor întruni în ședință plenară joi, 30 septembrie, și vineri, 1 octombrie. Ordinea de zi a acesteia a fost aprobată, astăzi, de membrii Biroului Permanent.

Așadar, deputații vor examina, în lectură finală, proiectul de lege care prevede modificarea mecanismului de control al autorităților publice, aflate sub control parlamentar. De asemenea, va fi dezbătut documentul prin care se propune schimbarea procedurii de numire a președintelui interimar al Curții Supreme de Justiție.

De asemenea, pe ordinea de zi au mai fost incluse proiectele de modificare a Legii privind sistemul public de pensii și a Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Totodată, va fi examinat proiectul pentru modificarea articolului 2 din Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație.

Ședința plenară se va desfășura începând cu ora 11.

29.09.2021 Ședința Biroului permanent

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...