Noi facilități pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice
Chișinău, 17 iunie 2026 – Vor fi eliminatebarierele administrative în procesul de instalare a sistemelor de stocare a energiei electrice. Acest lucru este prevăzut într-un proiect de lege examinat de membrii Comisiei pentru economie, buget și finanțe în ședința de astăzi.
Inițiativa legislativă aparține deputaților Victoria Belous și Vasile Grădinaru din Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate” și a fost elaborată în cadrul unui grup de lucru creat pe platforma Comisiei pentru economie, buget și finanțe, format din reprezentanți ai Guvernului și ai mediului de afaceri. Proiectul de lege urmărește eliminarea barierelor administrative care încetinesc dezvoltarea capacităților de producere a energiei regenerabile și a infrastructurii de stocare a energiei.
Astfel, legislația va preciza clar că instalațiile de stocare a energiei electrice fac parte din categoria lucrărilor executate în regim simplificat. În rezultat, persoanele care vor instala panouri fotovoltaice și/sau pompe de căldură la case de locuit individuale, inclusiv cele de tip duplex sau înșiruite, la blocuri locative sau la alte tipuri de clădiri, pe acoperișuri sau fațade, vor avea nevoie de documentație de proiect elaborată doar pentru compartimentul de electricitate. Proiectul de lege facilitează și instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice și a infrastructurii asociate pe teritoriul parcurilor fotovoltaice sau al altor obiective energetice, comerciale, agricole sau industriale.
De asemenea, prevederile inițiativei legislative asigură corelarea cadrului normativ secundar cu regimul juridic aplicabil autorizării lucrărilor de construcție, în vederea eliminării lacunelor și a interpretărilor divergente.
Proiectul de lege va fi propus spre examinare în plenul Parlamentului. După adoptare, prevederile legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova