Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi a ședinței plenare din 18 iunie

Chișinău, 17 iunie 2026 – Parlamentul Republicii Moldova va examina 16 proiecte de acte normative în ședința plenară din 18 iunie 2026. Ordinea de zi a fost aprobată de Biroul permanent.

Cinci dintre proiectele incluse pe agendă sunt marcate cu sigla Uniunii Europene, fiind parte a procesului de aliniere a cadrului legislativ național la acquis-ul comunitar. Este vorba despre inițiativa legislativă menită să garanteze drepturile persoanelor cu statut de șomer care se deplasează în state membre ale Uniunii Europene, în țările Spațiului Economic European și în statele semnatare ale Acordului Schengen, precum și ale membrilor familiilor acestora. Va fi supus dezbaterilor proiectul de lege privind salariile minime adecvate, precum și proiectul privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază. Deputații vor mai examina modificări la Legea cu privire la contractele de garanție financiară și proiectul privind administrarea și utilizarea drumurilor publice.

Parlamentul urmează să ratifice și mai multe acorduri internaționale. Printre acestea figurează Acordul de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare în vederea realizării Programului de operațiuni pentru politici de creștere rezilientă programatică a Republicii Moldova, precum și Amendamentul la Acordul multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare. Deputații vor mai examina două convenții internaționale în domeniul maritim, menite să contribuie la protecția mediului și la consolidarea siguranței navigației: Convenția de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor și Convenția de la Nairobi privind îndepărtarea epavelor.

Pe ordinea de zi mai figurează proiecte ce vizează acordarea unor facilități pentru instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice, instituirea obligației de creare a stocurilor de gaze naturale și în regiunea transnistreană, extinderea categoriilor de date incluse în schimbul automat de informații privind conturile financiare, protecția copilului și executarea hotărârilor privind exercitarea drepturilor părintești, precum și identificarea și înregistrarea animalelor. De asemenea, Parlamentul va examina proiectul de hotărâre privind desemnarea în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor a lui Gheorghe Ghidora.

Ședința plenară va avea loc joi, 18 iunie, începând cu ora 10:00. Proiectul ordinii de zi poate fi consultat pe site-ul Parlamentului, iar ședința va putea fi urmărită în direct pe platformele de comunicare ale instituției.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...