Ziua comemorării lui Grigore Vieru

Marele Grigore Vieru ar fi împlinit astăzi 86 de ani. Talentul său inestimabil ar fi dat naștere încă multor capodopere literare, dar și acel testament imens pe care a reușit să ni-l lase este motiv de mândrie nemărginită și sursă de inspirație nesecată.

Versurile, întreaga sa creație au un mare rol în educația morală. A fost și va rămâne unul din cei mai buni învățători de dragoste pentru plaiul natal.  

Creația lui Grigore Vieru este îndrăgită și apreciată de cititorii de toate vârstele. M-am convins de acest fapt odată în plus când am văzut cât de popular a fost concursul online dedicat comemorării marelui scriitor, anunțat de Parlamentul Republicii Moldova. Aproape 2000 de copii, tineri și maturi și-au manifestat talentul de a recita poeziile, trezind sentimente profunde de mândrie și demnitate. Totodată, acest fapt inspiră încredere că poporul nostru știe să păstreze comorile spirituale naționale, iar dragostea față de Mamă și față de Patrie sunt cele dintâi valori pentru noi.  

Zinaida GRECEANÎI, Președintele Parlamentului Republicii Moldova   

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More