Vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea a avut o întrevedere cu membrii delegației Bundestagului german

Chișinău, 7 iunie 2022 – Vicepreședintele Legislativului Vlad Batrîncea s-a întâlnit cu delegația Bundestagului german, aflată într-o vizită de documentare la Chișinău.

În cadrul discuției, au fost abordate subiecte de actualitate, printre care situația social-politică din țara noastră, gestionarea crizei refugiaților, implementarea reformelor, dar și procesul de aderare la Uniunea Europeană.

”Este o perioadă destul de dificilă, pe care încercăm să o gestionăm. Aceasta este generată, pe de o parte, de războiul din Ucraina, dar și de alte probleme sociale și economice din țara noastră, pentru care trebuie să găsim soluții”, a declarat vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea.

De asemenea, Vlad Batrîncea și-a exprimat recunoștința pentru suportul acordat de către partenerii germani de-a lungul anilor.

”Germania este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai țării noastre. Este important să consolidăm relațiile noastre în acest sector, pentru că Republica Moldova are nevoie de acest lucru”, a menționat vicepreședintele Parlamentului Vlad Batrîncea.

În aceste zile, delegația parlamentarilor germani se află într-o vizită de documentare la Chișinău. Agenda vizitei include și o întrevedere cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu. 

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentul Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...