”Viața tinerilor la sat” – expoziție de fotografie vernisată la Parlament, cu prilejul Zilei Mondiale a Tineretului

Chișinău, 12 august 2021 – În incinta Parlamentului Republici Moldova a fost lansată expoziția cu genericul ”Viața tinerilor la sat”. 

În cadrul expoziției sunt vernisate lucrări fotografice ale tinerilor câștigători ai concursului organizat de echipa Platformei pentru tineri www.youth.md în parteneriat cu Parlamentul Republicii Moldova și Ministerul Educației și Cercetării.

Lansarea expoziției a fost prilejuită de Ziua Mondială a Tineretului, marcată anual pe 12 august, la inițiativa ONU. La inaugurarea acesteia, autorii celor mai bune lucrări au fost premiați de Secretariatul Parlamentului.

Prezentă la inaugurarea expoziției, președintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Liliana Nicolaescu-Onofrei, a menționat că a rămas profund impresionată de lucrările fotografice, în care tinerii au reușit să surprindă, deopotrivă, lucrurile reprezentative pentru cultura noastră, valori, tradiții care nu trebuie uitate, dar și lucruri care se referă la viitor, la schimbarea calitativ nouă a activității tinerilor la sate.

Totodată, deputata și-a exprimat speranță că tinerii vor rămâne activ implicați în comunitățile de unde vin și în procesele de luare a deciziilor ce îi vizează.

De asemenea, a adus mulțumiri tuturor partenerilor care s-au implicat în acest frumos proiect.

Concursul de fotografii ”Viața tinerilor la sat” a avut drept obiectiv sensibilizarea societății cu privire la realitățile tinerilor din mediul rural, condițiile de viață și de studiu ale acestora. În opinia organizatorilor, fotografia reprezintă un instrument de ilustrare a acestor realități.

Expoziția de fotografie va fi deschisă publicului larg în următoarele șapte zile, în incinta Parlamentului Republicii Moldova.

Concomitent, în contextul marcării Zilei Internaționale a Tineretului, Oficiul teritorial de informare al Parlamentului din Leova, a organizat astăzi, împreună cu elevii de la Liceul Teoretic ”C. Spătaru”,  o rundă de discuții despre ”Mecanismele de implicare a tinerilor în procesul de luare a deciziilor la nivel local”.

De asemenea, pentru data de 13 august 2021 este preconizată o rundă de discuții în format online, la același subiect, la care vor participa tineri cu nevoi speciale din mai multe localități ale raionului Leova și reprezentanți ai Organizației nonguvernamentale ”Armonie Plus” care promovează și apără drepturilor omului prin activități de prevenire, formare, asistență, etc.

În același context, Oficiul teritorial de informare al Parlamentului din Comrat organizează, pe 16 august 2021, o masă-rotundă cu tematica ”Un dialog deschis cu deputații Parlamentului Republicii Moldova”.

Prin aceste acțiuni se urmărește familiarizarea publicului cu activitatea deputaților, implicarea mai activă a tinerilor în procesul de luare a deciziilor, identificarea problemelor cu care se confruntă tinerii, dar și  crearea unei platforme de discuții publice a deputaților cu tinerii din teritoriu, prin intermediul Oficiilor teritoriale de informare ale Parlamentului.

Consultările publice în teritoriu vor spori încrederea populației în Legislativ, vor dezvolta dialogul  deschis între deputați și tineri și vor contribui la ajustarea normelor legale în domeniu tineretului.

De remarcat că 27,7%  din numărul populației sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 14-34 ani, potrivit datelor oferite de Biroul Național de Statistică, pentru anul 2019.

Diana Doroftei
12.08.2021 Ziua Mondială a Tineretului, marcată de Oficiile teritoriale de informare ale Parlamentului

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More