Tratatele internaționale ar urma să fie monitorizate de Guvern

Chișinău, 14 aprilie 2021 –  Guvernul Republicii Moldova ar urma să obțină mai multe atribuții în ceea ce ține de tratatele internaționale. Un raport al proiectului de lege în acest sens a fost aprobat, astăzi de Comisia politică externă și integrare europeană.

Proiectul în cauză presupune includerea a două componente noi în ceea ce privește implementarea tratatelor internaționale. Astfel, se propune introducerea obligației Guvernului de a asigura evidența tratatelor internaționale, prin intermediul ministerelor şi altor autorități administrative centrale sau alte instituții abilitate și de a evalua o dată la 4 ani actualitatea tratatelor internaționale.

De asemenea, anual va avea loc evaluarea tratatelor internaționale ce presupun angajamente financiare faţă de organizațiile internaţionale şi regionale ale Republicii Moldova. În urma acestei evaluări, Guvernul va informa Parlamentul despre actualitatea, necesitatea și beneficiile participării Republicii Moldova la tratatele care presupun angajamente financiare faţă de organizații și va propune, după caz, denunțarea tratatelor internaționale care nu aduc beneficii țării noastre.

Potrivit autorilor, proiectul dat nu contravine angajamentelor asumate de către Republica Moldova în raport cu Uniunea Europeană, precum și prevederilor Acordului de Asociere.

Proiectul urmează a fi transmis spre dezbatere plenului Parlamentului.

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More