Termenul de funcționare a Parcului IT din Republica Moldova va fi extins până în 2035

Chișinău, 22 decembrie 2023 – Termenul de funcționare a Parcului IT din Republica Moldova va fi extins până în 2035, fiind păstrat impozitul unic de 7 %. Parlamentul a votat în lectura a doua un PROIECT de modificare a Legii cu privire la parcurile pentru tehnologia informației.

Urmează a fi extinsă și lista genurilor de activitate eligibile în cadrul Parcului IT. Cu limitare la export, vor putea fi desfășurate activități ale centrelor de intermediere telefonică (call center) și alte servicii de furnizare a forţei de muncă. În același timp, va fi instituit un Consiliu, care va coordona activitatea Parcului IT. Acesta va fi format din reprezentanții Guvernului, sectorului asociativ, rezidenților Parcului, precum și ai partenerilor de dezvoltare. „Modificările legislative vor contribui la atragerea investițiilor și la relocări de afaceri IT în Republica Moldova, în special, în contextul incertitudinii pe piețele concurente”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Parcul IT din Republica Moldova și-a început activitatea la 1 ianuarie 2018. Potrivit legislației actuale, termenul de funcționare a acestuia nu poate depăși 10 ani, adică până pe 31 decembrie 2027. În cadrul Parcului, la finalul anului trecut, activau peste 1300 de companii, inclusiv numeroși investitori străini din 39 de țări. Potrivit statisticilor, 5 % din companiile rezidente Moldova IT Park asigură un nivel de 57 % din locurile de muncă din sectorul IT. Cifra totală de afaceri pentru anul 2022 arată venituri totale de circa 13,6 miliarde de lei, în creștere cu 48 % față de anul precedent. A crescut și ponderea sectorului IT în PIB, de la 1,5 % în 2016 la 5 % în anul trecut, majorându-se și volumul de export a industriei IT. 

Inițiativa legislativă aparține Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Acest site utilizează module cookie pentru a vă optimiza experiența de navigare. Accept Mai multe detalii...