Selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor: Va fi modificat cadrul normativ conex
Chișinău, 8 noiembrie 2023 – Parlamentul va examina modificări la cadrul normativ conex Legii cu privire la selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor. Un proiect de lege care prevede acest lucru a fost examinat la ședința Comisiei juridice, numiri și imunități.
Documentul a fost elaborat de Ministerul Justiției cu scopul de a consolida mecanismul de selecție și cel de evaluare a performanțelor judecătorilor. Autorii proiectului de lege propun modificări la Legea cu privire la organizarea judecătorească, Legea cu privire la statutul judecătorului, Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, Legea privind Institutul Național al Justiției și la Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor. Modificările propuse vor duce cadrul normativ în concordanță cu prevederile Legii cu privire la selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor, adoptată de Parlament în luna iunie a acestui an.
Legea cu privire la selecția și evaluarea performanțelor judecătorilor prevede comasarea Colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor și a Colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor. Totodată, au fost revizuite criteriile de selecție și evaluare, pentru asigurarea unei aprecieri obiective și echidistante a candidaților la funcția de judecător sau a judecătorilor în funcție.
Proiectul de lege urmează a fi examinat în ședința plenară a Parlamentului.
Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova