Reducerea TVA pentru companiile HoReCa va intra în vigoare la 1 octombrie

Chișinău, 23 septembrie 2021 – De la 1 octombrie anul curent va fi aplicată cota de impozitare cu TVA redusă pentru serviciile de cazare, produsele alimentare și/sau băuturi, cu excepția producției alcoolice.

Deputații au votat, în unanimitate, în două lecturi, un PROIECT de lege prin care este accelerată aplicarea legii privind diminuarea Taxei pe Valoare Adăugată pentru industria HoReCa (Hoteluri, Restaurante, Cafenele), pe perioada stării de urgență și stării de urgență în sănătate publică.

Inițiativa legislativa a fost lansată de deputatul Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, Dumitru Alaiba, președintele Comisiei economie, buget și finanțe. Potrivit deputatului, accelerarea lansării facilităților fiscale pentru industria HoReCa este importantă, deoarece companiile suportă pierderi considerabile din cauza restricțiilor impuse în legătură cu pandemia de COVID-19.

Potrivit lui Dumitru Alaiba, vor urma și alte măsuri de susținere a întreprinderilor din domeniul HoReCa.

Amintim că LEGEA care prevede reducerea TVA pentru unele activități economice a fost elaborată de deputații Fracțiunii parlamentare ”Partidul Șor”, în legislatura precedentă, și urma să fie aplicată începând cu 21 noiembrie 2021.

23.09.2021 Ședința plenară a Parlamentului Republicii Moldova

Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova

Citește și

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More